vineri, 22 decembrie 2023

2023 - 11 ani fara tine

Iubitul meu zulufat,
S-a mai scurs inca un an fara tine dar am inteles dupa atatia ani ca pe noi ne desparte doar timpul si fiecare an care trece nu ne ajuta sa pansam durerea sau sa trecem peste, ci ne aduce mai aproape de tine.
Astazi, m-ai facut fericita, mi-ai trimis doua semne ca esti cu noi: becul de la candela ta care abia mai palpaia de cateva luni bune, dimineata ardea in toata splendoarea si in timp ce spalam vase de nicaieri a aparut o gargarita in dreapta mea (si nu e sezonul lor ca sa zic ca a aparut de-afara). Am trebaluit toata ziua cu gandul la cat de greu ti-a fost sa faci toate astea posibile.

Stiu ca esti cu noi, mereu!
Te iubim!

Anastasia, Iustin, mami si tati.

luni, 11 decembrie 2023

11 Decembrie 2023 - De ziua ta!

Astept cu-nfrigurare ziua-n care
Tu te-ai nascut, nu-i o mirare...
Caci 11 ani de cand lipsesti,
11 decembrie e cu urari doar ingeresti.
      Chiar 14 ani ai fi facut,
      Copil dorit, copil iubit,
      Un "La multi ani" nu pot sa-ti cant
      Caci sufletul mi-e doar pamant.
Am pregatit bucate-alese,
Asa cum stiu ca ti-ar placea
Si-am impartit pe indelete,
Si nu-mi mai simt inima grea.
      Mi s-a parut cumva ca astazi
      Cand la mormant noi am ajuns,
      Ca s-a crapat cerul in doua
      Si parca te-am vazut zambind.
Vom numara in continuare,
Anii pe care-i implinesti,
Chiar daca mereu ne doare 
Tu esti cu noi, tu ne pazesti.
       Si chiar de stai in alta casa,
       Noi te vom astepta mereu
       In vis sa vii cand vei putea,
       Sa ne mai mangai inima.
Anastasia cu Iustin,
Mami si tati, se inchin
La iconita ta de lemn:
Poate ne dai si noua-un semn,
De cum arata ziua ta
In Universul cel ceresc,
Cu stele care licaresc
Si ingeri ce sarbatoresc,
Un RADU blond...comoara MEA.

Te iubim, cu dor! 👼🩶

Iustin, Anastasia, mami si tati.

luni, 12 decembrie 2022

Al 9-lea an fara tine!

Dragul meu zulufat,

nu ne-am oprit din numarat...sunt 9 ani de dor...si fara tine...
Am tot asteptat sa imi vina cuvintele, iarta-ma ca nu am scris pe 22...
Suntem pe 25.12.2021 si cuvintele tot nu mi le gasesc...

Ne lipsesti!
Te iubim!

Noi patru!

11 decembrie-De ziua ta!

As vrea sa pot sa schimb destine
Si sa te nasc a doua oara
Sa-ti scriu in cartea vietii multe...
Sa ai o viata fara boala!
   Ascult cum ploaia bate-geam
   Tristetea ma cuprinde
   As vrea din nou ca sa te am
   Si cand ma strigi, sa-ti pot raspunde.
Azi am fi stat cu toti la masa
Si "La multi ani" ti-am fi cantat
Dar ai plecat in alta casa,
Destinul te-a vrut ingeras!

Te iubim infinit!

Noi 4. 💗🌈
   

sâmbătă, 11 decembrie 2021

Decembrie, e ziua ta!


A fost o iarna tare grea
Cu 9 ani in urma,
Ningea si mult mai viscolea,
Afara...si-n inima mea.
   Si ma simteam neputincioasa
   In fata chipului plapand,
   Fara sa pot face nimic
   Decat sa te privesc, sa plang...
11 Decembrie se-apropia
Era de fapt, chiar ziua ta.
Nu stiu daca ai simtit
Ca tu 3 ani ai implinit.
   Stateai in pat, plangeai mereu
   Caci toate te dureau, copilul meu.
   Atata of, atata jale
   Eu nici ca vreau sa mai traiesc!
   Am sufletul pustiu si gol
   Cand ma gandesc la tot ce-a fost.
Decembrie mereu e trist
Chiar daca casa-i plina iar.
Lipsesti copile dintre noi
Si asta-i cel mai mare-amar!
    Iti multumesc ca ne veghezi,
    Te simt mereu ca esti cu noi.
    De-aceea, azi de ziua ta
    "Te-mbratisez" cu mare dor
    Si-ti scriu a nu stiu cata-oara
    Ca te iubesc, ca te ador!

Anastasia, Iustin, mami, tati ❤👼

Raducu - 12 ani 
 

marți, 22 decembrie 2020

Al 8-lea an, fara tine

Am acordat timpului timp, dar fara rezultat...
Atata timp si parca totul s-a intamplat ieri...
Atat de prezent si totusi atat de absent in sufletul meu...
Esti comoara mea duhovniceasca si iti multumesc ca nu m-ai lasat cimentata in durerea de a te fi pierdut definitiv.

In fiecare zi, suntem cu gandul la tine.

Te iubim, copil de poveste.
mami, tati, Iustin si Anastasia 💗

duminică, 22 decembrie 2019

Al saptelea an fara tine

Iubitul meu baietel...copilul meu de poveste...dragul meu zulufat blondin...nu stiu cand au trecut anii astia fara tine....
Astazi, am scos din cufarul tau fata de perna pe care ai stat in ultima saptamana, hainutele din ultima ta zi...le-am adunat strans la piept de dorul tau...inca miroseau a tine...si te-am respirat, m-am umplut de tine dar tot nu mi-a trecut de dor. Intr-un mod primitiv dar puternic, am  creat o punte intre trecut si prezent, oferindu-mi un moment de consolare.
Se spune ca fiecare dintre noi este o litera din alfabet-singuri, suntem doar un sunet, dar impreuna cu ceilalti ne transformam in cuvinte, iar cuvintele formeaza apoi o poveste. Ramasi singuri dupa ce tu ai plecat, am strans toate amintirile cu tine, ele fiind o minune pt noi, pt ca ne-au dat putere si energie sa ne traim viata in prezent.. Am realizat ca trecutul si prezentul fac parte din acelasi intreg si astfel am fost pregatiti sa pasim in viitor. Asa au aparut fratiorul si surioara ta- alte litere din alfabet. Am format impreuna cuvinte si iata-ne acum scriind si traind o frumoasa poveste.
 
 7 ANI...da, ani la rand...si eu sunt dovada vie ca timpul nu vindeca ranile sufletului, ar trebui sa mai traiesc cel putin o mie de vieti de aici inainte sa pot spune la un moment dat ca cicatricea nu mai doare.  Sentimentele mele de durere s-au  lamurit rand pe rand, in ritm propriu, iar daca in trecut atunci cand ma gandeam la lumea intreaga, imi dadeam seama ca in fiecare moment undeva ninge si viscoleste, acum...cand ma gandesc la restul lumii, stiu ca undeva rasare soarele.

Si, desi scriem acum o frumoasa poveste in patru, noi nu vom mai fi niciodata la fel.

Te iubim, copil de poveste! Cu dor!

mami, tati, Iustin si Anastasia








sâmbătă, 22 decembrie 2018

Al saselea an,fara tine!

     22 decembrie, 8.15 a.m, dupa ce statusem inainte cu cateva ore in fotoliu si ti-am compus o poezie, o neliniste avea sa ma cuprinda. Ma strigai, dar altfel. Cu fiecare secunda care trecea inima mi-o lua la galop, dar nu ii mai ajungea pieptul meu, vroia sa galopeze pe-afara, sa fuga atat de tare....sa fuga de ce, de cine? Nu stiam ce va urma, speram in continuare sa petrecem craciunul impreuna. Intr-o fractiune de secunda pamantul s-a invartit cu mine de o mie de ori, capul imi vajaia, inima si ea era gata sa sparga pieptul.
....8.20 a.m, liniste...o stare de lesin am simtit cum ma cuprinde, dar nu imi permiteam sa lesin, nu acum. Liniste..., nu m-a mai strigai. Dupa ce fugarisem moleseala care ma cuprinse, inima era si ea la locul ei. Acum te strigam eu pe tine... dar nu ai mai raspuns.
    Au trecut sase ani de atunci, dar in fiecare dimineata de 22 decembrie retraiesc aproape cu aceeasi intensitate ultimile 5 minute ale tale. Astazi, de Sf Anastasia, am "calatorit" mult, am vrut sa iti dedic timp numai tie, m-am intors in timp si am savurat din nou, fiecare moment petrecut impreuna de cand te-ai nascut. Ce bucurie sa iti aud glasul din nou, ce bucurie sa te privesc cum ne jucam. Nu am putut zabovi atat cat as fi vrut in starea asta, pt ca fratiorul tau a inceput sa planga. M-am intors din trecut la prezentul care il avem si pt care am platit pretul suprem sa ajungem aici.
Mi-am sters lacrimile si m-am intors la glasurile care ma strigau. Iustin a inteles rostul lacrimilor mele si mi-a zis ca o mama nu are copii preferati, ii iubeste pe toti la fel. O sa ii explic mai tarziu, cand o sa mai creasca, ca are dreptate, asa ar trebui, doar ca pe tine te iubesc cu dor, iar pe ei cu patima. Pt ca voi, copiii mei, sunteti impartiti, aici pe pamant si in cer. La fel si eu. Sunt cu voi peste tot, oriunde-ati fi. Poate atat ai ingaduit sa derulez din trecutul nostru si ai vrut sa trec la alta stare, aceea ce a ne bucura si de ziua surioarei tale, pe care nu intamplator ti-ai dorit sa o cheme Anastasia.
  Te-am pierdut pe tine si i-am primit pe ei doi in schimb. Parca as fi facut troc cu Dumnezeu.

Te iubim, copilul nostru! 



luni, 11 decembrie 2017

Decembrie, e ziua ta!

Si iarasi a venit decembre
E luna-n care te-ai nascut
Si azi e 11...zi cu umbre
Tristete, lacrimi, dor absolut!

      E ziua-n care-ai fi implinit
      8 anisori, copil râvnit,
      Dar azi, tot numar anii cand
      Te-as fi sarbatorit cântând.

Aici la noi, e trist si gol
Si ma intreb mereu cum oare
E la tine sus in cer
E veselie, sarbatoare?

        As vrea ca cerul sa se crape
        Doar o secunda sa te vad
        Apoi, as mai trai o viata
        Cu bucurie, fara sa plang.

Dar astazi...este despre tine
Copil balai, cu par buclat
Vazduhul tot iti apartine
Ca sa petreci, sa râzi, sa zbori neîncetat!

Te iubim!

mami si tati

vineri, 23 decembrie 2016

Al patrulea an fara tine...



Astazi, mai mult decat orice alta zi, este despre tine..., despre bucuriile, fericirea, lacrimile, durerea pe care le-ai adus cu tine. 
Anii trec, durerea este la fel de ascutita ca la inceput iar dorul de tine este si mai mare. As fi in stare sa urlu de durerea care mocneste in mine pana s-ar despica cerul in doua, daca as sti sigur ca doar asa te-as putea vedea macar o secunda.
Copil cu bucle aurii si ochisori ca doua masline, acum esti cu aproape toti prietenii tai din spital, acolo sus, nu imi mai fac griji ca nu cunosti pe nimeni, nu mai esti singur, zburati impreuna si alergati pe nori pufosi.

Te iubim, copil de poveste.



luni, 12 decembrie 2016

De ziua ta as fi facut...

Draga Raducu,
Ieri, de ziua ta, nu am fost buna de nimic, am tot vrut sa las cateva randuri dar nu a fost chip.
Iarta-ma ca scriu azi...
De-as fi Stanescu, Pavelescu,
Toparceanu, Minulescu,
Macedonski sau Sorescu
As sti acum s-asez aici
Doua, trei versuri pt tine
De ziua ta, fara sa am piedici.
     Azi, 7 ani ai fi implinit,
     Nu esti aici, te-ai dus sus, sus
     Sa zbori deasupra tuturor, la infinit.
     Copil ravnit, copil iubit
     Ce stai la dreapta lui Iisus.
Am vrut un tort sa-ti coc de ziua ta
Cu lumanari adevarate, c-altadata
Dar m-am simtit incatusata
Cine sa sufle-n lumanari?
     Un "La multi ani" ti-am fi cantat
     Cu glas domol, ritm cadentat
     Cu tati si fratele tau
     Dar n-avem cui, tu esti plecat.
Doua, trei randuri, uite...am scris
Cat despre piedici...chiar daca pic, tu ma ridici
Poate de asta am reusit
Chiar de mi-e sufletul topit de dorul tau,
Sa ma exprim de ziua ta
Atat cat pot...iubirea mea.
  Te iubim, copil de poveste!
Mami, tati si Iustin.

miercuri, 1 iunie 2016

DOR DE TINE

Copil balai cu bucle-n par
In urma ta e numai DOR,
Un DOR ce doare, tot mai mult
In fiece zi, aici pe pamant.

Azi, 1 iunie vom inalta un balon pt tine...zboara mai sus decat putem ajunge noi la tine...

Te iubim, pui mic.

marți, 22 decembrie 2015

Al treilea an fara tine

E trist si doare ca tot ce mai putem face si tot ce ne-a ramas in urma ta, e sa numaram...anii fara tine...


Ne este dor de tine, pui mic zulufat!

mami si tati

vineri, 11 decembrie 2015

De ziua ta, Raducu



Afara bate ploaia-n geam,
E ziua ta, copile drag
Tu 6 ani ai fi facut
Si tare ne-am fi veselit.
Dar nu mai esti, copil balai
Te-ai dus devreme sus...in Rai
La dreapta TATALUI sa stai.

 Desi e iarna, as fi vrut
 Sa cada fulgi din cer, marunt
Sa ii privesc cum navalesc 
Catre pamant, ca DAR ceresc
Trimis de tine, semn ca ti-e bine
 Iar pentru mine-ar insemna
 Ca-i fericire-n casa ta.

E prost scenariul, am vazut
Afara ploua acum marunt
Tre' sa gandesc la altceva
Sa corelez nasterea ta
De pilda cu...dragostea mea.

Si te iubesc atat de mult
Copil balai, suflet plapand,
Incat, de-ar fi s-o iau de la-nceput
Te-as naste iar, copil ravnit.

Dar cred ca asta stii deja
Pentru c-acum in viata mea
Tu ai trimis pe-altcineva
De-aceea vreau sa-ti multumesc
Pentru-acest dar divin, ceresc.

Ploaia a stat, dar norii-s grei
As vrea sa strig, ca sa m-auzi
Iar tu de-acolo sa-mi raspunzi.
Dar intre noi stau norii grosi
Si-atunci renunt sa te mai strig.
Mi-adun picioarele la piept,
Ma fac covrig, si-ncep sa plang.

Si plang pentru ca nu pot sa-ti cant
Banalul "La multi ani", copile sfant
Si nici in tort nu pot sufla
Ca sta coliva-n fata mea...
Chiar daca azi e ziua ta.

Sper ca tu azi, de ziua ta,
Petreci, te joci si zburzi asa
Ca un copil dintr-o poveste...
Iar noi aici, de pe pamant,
Mereu cu tine stam in gand,
Te pomenim si te slavim
Toti impreuna noi sa fim.



TE IUBIM COMOARA NOASTRA!!!



marți, 14 aprilie 2015

Un alt Paste fara tine....

Si fara cuvinte...tacere...mormant...rece..., doar lumina cea sfanta e calda iar dorul de tine arde.

Te iubim ingeras mic.

Mami si tati.

marți, 23 decembrie 2014

Al doilea an, fara tine...

E atat de dureros sa astepti ca timpul sa treaca si din cand in cand sa numeri...
Ma uit mereu la anii care stau inscriptionati pe piatra de la capataiul tau... 2009-2012. Ai avut o viata atat de scurta si minuscula, viata ce sta inchisa intr-o "cutie", cu numele tau pe cruce. Simtim lovituri ca de pumnal in suflet de fiecare data cand ne oprim mintea in loc si doar gravitam in jurul a tot ce am trait de cand boala a pus stapanire le tine. Scriu aici, in continuare, pentru tine iubirea mea zulufata, pentru nimeni altcineva. Pentru altii, ce ni s-a intamplat noua nu e decat ceva ce li se intampla altora.
Dar pentru noi, plecarea ta, e un monument al durerii.

Ne doare sufletul de-atata dor, ne ustura ochii de cat te cautam cu privirea, am ragusit de cat te strigam...si totul ramane fara raspuns.

Te iubim, copil de poveste calator.

Mami si tati.

joi, 11 decembrie 2014

De ziua ta, Raducu.

Iubitul nostru ingeras zulufat, azi ar fi trebuit sa petrecem impreuna cei cinci anisori de cand ai venit pe lume, sa fii inconjurat de prietenii tai, sa topai printre cadouri...
Dar uite ca azi, ai fost sarbatorit in gradina lui Dumnezeu, ai topait printre toti ingerasii care au umplut cerul, iar noi aici, pe pamant, ne-am adunat la capataiul tau si te-am "sarbatorit" cu lacrimi...
Azi, mami si tati si-au trait ziua napaditi de trairi la extreme, ne imaginam ca iti taiam tortul cand de fapt imparteam coliva, am rulat poze si filmulete cu tine din primele minute ale vietii tale si in paralel ne sagetau prin minte imagini cu tine pe mesele de operatii, cum vomitai de la citostatice...
M-am caznit toata ziua sa iti scriu, dar iarasi ma simt goala, probabil asa ai aranjat tu lucrurile astfel incat sa nu ma rascolesc mai mult decat sunt in fiecare zi. Chiar si asa, daca aici nu pot lasa cateva din trairile noastre ca parinti de ingeras, tu stii ca noi vorbim cu si despre tine in fiecare zi.

Te iubim, copil de poveste.

Mami si tati.



duminică, 4 mai 2014

Inca un Sfinte Paste fara tine

Dragul meu copil,

desi vorbesc cu tine in fiecare zi, iar mintea imi este conectata la lumea in care traiesti acum in fiecare secunda, am ales sa scriu mai rar. Asta nu inseamna ca viata imi este mai usoara acum, sau ca sufletul mi s-a calit de atata suferinta, sau ca am preocupari atat de mari incat nu pot sa iti aloc cateva minute aici, pe blogul tau, unde ti-ai inceput povestea durerii tale. Ci pur si simplu sunt asa cum m-ai lasat de cand ai plecat, seaca, goala, muta, redusa doar la limita supravietuirii. Cand intentionez sa iti scriu, devin revoltata pe soarta ta pentru a nu stiu cata oara, ma pierd in amintiri dureroase si sfarsesc prin a nu fi capabila sa leg doua vorbe de care sa fii mandru, mandru in sensul in care ai putea sa spui "bravo mami, ma bucur ca ai inteles de ce a trebuit sa plec". Cum as putea sa trec peste etapa asta, atat timp cat astfel de situatii sunt irationale pentru mine. Iar ce e irational, nu pot accepta. De aceea, mami se roaga in fiecare seara la tine, ca atunci cand esti pregatit, sa cobori din nou la noi.

La fel ca anul trecut si anul acesta si ca ceilalti care vor veni, am impartit lumina sfanta la trei. Asa va fi mereu, pentru ca tu esti cu noi...allways.


 
Tristetea noastra este ca dulceata de cirese amare, suntem prezenti in tot ceea ce facem, socializam, ne ducem viata cu "valul" lumii, mergem la evenimente, traim..., dar sufletul ramane amar, indiferent de ceea ce afisam.
 
 
Ne este dor de tine, copil de poveste, te iubim mult, mult de tot.
 
 
Mami si tati.

duminică, 22 decembrie 2013

PRIMUL AN FARA TINE...

Draga Raducu,

as vrea sa-ti transmit ganduri frumoase dar mintea mea leviteaza si refuza cu incapatanare sa lege cateva randuri pt tine. De dimineata, am zacut cu capul plecat la capataiul tau si ma luptam din rasputeri sa nu vars o lacrima...nu am reusit...
E primul an fara tine, iar dupa el vor veni si ceilalti...iar daca timpul a trecut peste noi nu inseamna ca e mai usor, durerea e aceeasi, doar ca m-am obisnuit cu ea...

Ti-am impodobit un bradut acolo la tine...sa fie Craciunul nostru in trei...





Si pt ca nu am avut niciodata ocazia sa ti-o spunem, o facem acum: iti multumim ca am avut fericirea sa iti fim parinti, ca ai venit  in viata noastra si pt ca am invatat atat de multe lucruri de la tine; ca ne dai puterea de a merge mai departe, ca ai scos din noi tot ceea ce noi nu stiam ca detinem, pentru ca ne-ai ales, pentru toate acestea si nu numai, iti multumim. 
Anul trecut pe vremea asta, ne-ai transformat din parintii tai in parinti de ingeras...acum esti pretutindeni, esti ca cerul...liber si oriunde vrei tu sa fii. Si in fiecare dimineata privesc in sus, te vad si stiu ca oriunde m-as duce esti cu mine...pt ca esti ca cerul...peste tot!


Te iubim, Raducu.


Mami si tati.

miercuri, 11 decembrie 2013

DE ZIUA TA, RADUCU

        Astazi dimineata, de ziua lui aniversara, am primit un sms de la o buna prietena in care spune asa: "Raducu e fericit si vrea ca voi sa fiti la fel! Si, atentie, mai vrea ceva:nici o lacrima".
Am incercat sa tin cont de spusele ei pentru ca avea dreptate si tot atunci am realizat ca ma pot vindeca de tristetea care ma apasa. Va intrebati probabil cum...
        In scurt timp, se va implini un an de cand Raducu a vrut sa fie mai mult decat ceea ce era...era un copilas, a vrut sa fie apoi ingeras iar in tot acest timp nu am facut decat sa incerc sa inteleg ce ni s-a intamplat, care a fost misiunea lui, ce trebuie noi sa invatam din toate astea, sa traim cu durerea asta. Intr-o oarecare masura am bifat peste aceste obiective ca fiind realizate. Iar bifa finala, am facut-o astazi fiindca sms-ul bunei mele prietene m-a luminat. Ma uitam la telefon si ma gandeam de unde simteam ce simteam, apoi am facut conexiune cu un mesaj primit zilele trecute de la echipa medicala din Freiburg cand postasul ne-a adus o felicitare in care ne scria ca un vechi proverb irlandez spune ca : "Daca Dumnezeu ti-a dat asa greutati, inseamna ca ai pantofi puternici in picioare sa treci peste ele".
      Am concluzionat si mi-am dat seama ca am nevoie sa simt toata aceasta durere si am curajul sa ma las prada sentimentelor care ma incearca pentru ca...am puterea sa traiesc aceasta experienta. Dumnezeu mi-a dat-o, impreuna cu Raducu.
     Azi, de ziua lui, as mai putea spune doar ca Raducu m-a invatat atat de multe lucruri, dar nu m-a invatat cum sa traiesc fara el.


   PENTRU TINE, RADUCU, MAMI A COMPUS O POEZIE:

Azi, e ziua ta copile
Patru ani ai fi-mplinit
Si-o petrecere ca-n filme
Cu multi clovni ti-as fi facut.
    Baietei dar si fetite
    Toti la tine-ar fi venit
    In brate ca sa te stranga
    Sa iti dea un mic pupic
    Sa-ti ureze "La multi ani",
    Sanatate ca sa ai!
Un tort mare ai fi avut
In chip de Garfield l-as fi facut
Ornat cu lumanere
Ca sa sufli tu in ele.
     Bucuria mea-I desarta
     Caci tu nu mai esti acasa
     Plange sufletul in mine
     Ca mi-e tare dor de tine.
As fi vrut sa te privesc
Si la piept sa te strivesc
De atata dor si jale.
As fi vrut sa te ating,
In brate ca sa te strang,
Sa iti spun cat te iubesc,
Ca de dor eu ma topesc.
Tu, copilul meu cel scump,
Viata mea acum e scrum.
    Azi...e ziua ta copile
   Si chiar de nu esti aici,
   Stiu ca-n casa ta cea noua,
   Tu vei fi sarbatorit.
Dumnezeu nu va uita,
Ca azi este ziua ta.
Veti petrece impreuna
Cu copiii toti de mana,
Veti manca, juca, dansa,
Impreuna veti zbura,
Printre toti norii pufosi
Copii veseli si frumosi!
   Sus in cer e bucurie,
   Aici jos e...saracie.
   Asa-I viata fara tine
   Non-valoare..., amaraciune.
Azi...e ziua ta copile...
Fulgi de nea, stelute fine,
Tu cu ele-acum te joci.
E putin...dar ma alina
Acest gand ca tu esti bine.


Iar daca lacrimile ar putea inalta o scara,  amintirile o carare, as urca pana la tine si te-as aduce inapoi acasa. Dar pentru ca nu pot, ti-am inaltat in seara asta lampioane, ca lumina lor trimisa de noi toti, cei adunati pt tine, sa ajunga cat mai aproape de tine.

Sa petreci frumos alaturi de Doamne-Doamne si de ingerasi.

Mami si tati care te iubesc mult, mult de tot.



duminică, 10 noiembrie 2013

Impacare sufleteasca si spiritualitate

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR

Nimic nu laudă şi iubeşte atâta Dumnezeu ca sufletul blând, smerit şi recunoscător
Dacă vreţi să aflaţi de ce este necunoscut fiecăruia dintre noi sfârşitul vieţii sale şi de ce moartea vine pe neaşteptate, ca un fur noaptea, vă voi spune, considerând că e drept să se întâmple aşa. Aşadar dacă fiecare dintre noi şi-ar cunoaşte clipa morţii, nimeni nu s-ar îngriji să săvârşească fapte virtuoase cât trăieşte.
Cel ce are cu adevărat cugetul înţelept şi este călăuzit de nădejdea bunătăţilor viitoare, nici moartea  n-o consideră moarte. Adică dreptul, care umblă pe calea lui Dumnezeu şi în fiecare zi aşteaptă să intre în împărăţia Lui, nu se tulbură, nu se cutremură, nu se necăjeşte atunci când se află faţă în faţă cu moartea, adică, de pildă, când îi moare vreo rudă sau vreun prieten. Căci ştie că moartea, pentru cei care au trăit în virtute pe pământ, nu este decât trecerea într-o viaţă mai bună, călătorie într-un ţinut mai frumos, cale ce duce la încununare.
Vezi cum o rudă de-a ta a plecat din această lume? Nu te înspăimânta, nu jeli, nu-ţi zdrobi inima. Adună-ţi mintea, cercetează-ţi conştiinţa şi gândeşte-te că peste puţină vreme te va aştepta şi pe tine acelaşi sfârşit.
„Dar mortul”, îmi vei spune, „putrezeşte, se face ţărână”. Tocmai de aceea trebuie să te bucuri mai mult. Când cineva vrea să rezidească o casă, care s-a învechit şi e gata să se prăbuşească, după ce mai întâi îi scoate afară pe cei ce locuiesc într-însa, o dărâmă din temelii şi construieşte alta mai bună. Şi când se întâmplă asta, locuitorii ei nu se întristează pentru că au ieşit din casa veche, ci sunt mai mulţumiţi. Nu-i interesează, vezi bine, dărâmarea până la temelii, pe care o văd cu ochii lor, întrucât se gândesc la noua şi frumoasa clădire care se va rezidi, deşi încă n-o văd.
La fel face şi Dumnezeu. Când vine vremea ca trupul nostru să fie nimicit mai întâi scoate sufletul, care locuieşte într-însul, ca şi cum l-ar scoate dintr-o casă veche şi gata să se prăbuşească, pentru a-l aşeza iarăşi cu slavă şi mai mare în casa nouă, care se va clădi. Şi Adam, când a fost creat, n-a văzut că a fost plăsmuit din lut. Adică Dumnezeu n-a plăsmuit mai întâi sufletul, ca să nu vadă cum a fost făcut trupul. De aceea sufletul nu cunoştea slăbiciunea trupului. Însă când va fi învierea de obşte, atunci sufletul se va afla într-un nou trup, nestricăcios, şi nu în vechiul lui veşmânt de lut.
 Iată, de exemplu, când cineva se află la înmormântarea unui prieten de-al lui, se întoarce spre cel de lângă el şi-i spune cuvinte ca acestea: „Adevărat, cât de neputincioşi suntem! Cât de neînsemnată este viaţa noastră! Ce ni se întâmplă, oare, după moarte? Aşa trebuie să ne gândim şi să nu vorbim de rău, să nu nedreptăţim, să nu ţinem minte răul…”. Pare că vorbeşte cu atâta sinceritate, încât, în vreme ce îl asculţi, nu te îndoieşti că, chiar din clipa aceea, se va lepăda cu desăvârşire de răutatea lui şi va începe să trăiască în virtute. Dar vai, după înmormântare va uita şi de teama, şi de vorbele lui, şi va continua să trăiască în păcat, la fel ca înainte.
Şi chiar şi pe copilul tău dacă l-ar lua, de fapt nu-l ia pe copilul tău, ci o făptura de-a Lui.
Aşadar dacă noi nu aparţinem nouă înşine, cum ne vor aparţine nouă cele ce aparţin Aceluia? Dacă sufletul tău nu este al tău, cum sunt ai tăi banii pe care-i ai? Şi dacă nu sunt ai tăi, cum cheltuieşti fără rost sau fără cuviinţă ceea ce aparţine altuia? Nu zice: „Cheltuiesc banii mei, din banii mei mă distrez”; căci cheltuieşti şi te distrezi din cele străine. Şi le numesc străine, pentru că Dumnezeu le consideră ale Lui pe cele care ţi le-a dat, dacă nu le împarţi cu cei săraci. Doar atunci cele străine devin ale tale. Dacă le cheltuieşti pentru tine, atunci cele ale tale devin străine.
Nu vezi că trupurile noastre sunt slujite de mâini? Nu vezi că mâncarea este mestecată de gură, înainte de a merge în stomac?

„Dar l-am pierdut pe scumpul meu copil”, va spune poate cineva, „în care mi-am pus atâta nădejde”. Şi ce vrei să spui prin asta? Mulţumeşte-I lui Dumnezeu, Care ţi-a luat copilul, şi atunci nu vei fi mai prejos de Avraam, care l-a dus pe fiul său Isaac ca să-l jertfească, după porunca dumnezeiască. Aşa cum acela I l-a oferit lui Dumnezeu fără murmur pe nepreţuitul său fiu, aşa să-l oferi şi tu, şi nu vei lua răsplată mai mică. Nu plânge, nu suspina, nu cârti. Spune ce a spus şi fericitul Iov, când şi-a pierdut toţi copiii: „Domnul a dat, Domnul a luat; cum I-a plăcut Domnului, aşa s-a făcut; fie numele Domnului binecuvântat!” (Iov 1, 21).
Aşa a zis şi către femeia lui, prin aceste cuvinte care ne stârnesc admiraţia: „Dacă noi am primit din mâna Domnului pe cele bune, nu le vom primi şi pe cele rele?” (Iov 2, 10). Aşa să gândeşti şi tu, de vreme ce copilul tău n-a căzut în mâinile vrăjmaşului şi uneltitorului, ci s-a dus aproape de Dumnezeu, Care-i poartă de grijă mai mult ca tine şi Care cunoaşte interesul lui mai bine ca tine. Priveşte câţi copii care trăiesc acum au făcut din viaţa părinţilor lor un martiriu.
„Pe copiii buni nu-i vezi?”, mă vei întreba. Şi-ţi răspund. Îi văd şi pe ei, însă starea în care se află copilul tău este mai sigură decât a lor. Poate că acum sunt bine, însă sfârşitul lor este necunoscut. Ţie nu-ţi mai e teamă pentru copilul tău, ca nu cumva să păţească ceva sau nu cumva s-o ia pe un drum greşit. De aceea, îţi spun din nou, nu mai jeli. Să-L slăveşti doar pe Domnul, cum a făcut Iov.
„Şi cum să nu plâng”, vei spune, „nu vezi că nu mai sunt tată?” Ce cuvinte sunt acestea? Nu cumva ţi-ai pierdut copilul? Nu l-ai pierdut, ci poate că acum a devenit şi mai sigur al tău. N-ai încetat să fii tată. Acum eşti ceva mai mult – nu mai eşti tatăl unui copil muritor, ci al unei fiinţe nemuritoare! Să nu crezi că ţi-ai pierdut cu adevărat copilul pentru că nu mai este lângă tine. Aşa cum ar fi continuat să fie copilul tău dacă ar fi plecat într-o ţară îndepărtată, la fel şi acum, când a plecat spre cer. Văzând aşadar ochii lui închişi, gura amuţită şi trupul nemişcat, nu te gândi: „Gura aceasta nu va mai vorbi, ochii aceştia nu vor mai vedea, picioarele acestea nu vor mai umbla”.
Ci să te gândeşti: „Această gură va rosti cuvinte mai înţelepte, aceşti ochi vor vedea lucruri mai frumoase, aceste picioare vor umbla prin ceruri, acest trup va învia nestricăcios şi-l voi lua înapoi pe copilul meu mai strălucitor de cum a fost”.
„Dar nu ştiu unde s-a dus”, poate că-mi vei spune. Cum nu ştii? Fie că a trăit făcându-se plăcut lui Dumnezeu, fie că nu, este ştiut unde va merge. „Tocmai de aceea plâng”, îmi vei explica, „pentru că a plecat împovărat de păcate”. Dar şi dacă n-ar fi avut păcate, nu cumva n-ai fi plâns şi n-ai fi jelit? Acum te vaiţi către Dumnezeu şi-I spui: „De ce l-ai luat pe copilul meu plin de păcate?”. Atunci i-ai fi spus: „De ce ai luat un copil atât de bun?”. În ambele cazuri, însă, trebuie să te bucuri. Dacă copilul era păcătos, să te bucuri că a încetat să mai păcătuiască şi n-a adăugat o mai mare povară de răutate în sufletul său. De vreme ce n-ai putut să-l ajuţi cât trăia, pentru că n-a ascultat de poveţele tale, acum îl poţi ajuta; nu cu lacrimi şi jale, ci cu rugăciuni şi milostenii şi prescuri.






Incet dar sigur, am inceput sa ne preocupam mai indeaproape de randuiala sufletului nostru. Incepem sa vedem dincolo de aparente si sa cautam un sens in tot ceea ce facem si ce ni se intampla.
Cat despre durerea disparitiei unicului meu copil, celui mai brav barbatel din viata mea, pot sa spun doar atat: durerea e la fel de mare chiar daca timpul trece peste noi, nu e mai usor, nici mai bine, doar ne-am obisnuit cu ea si am invatat sa traim cu ea.
Iar astfel de articole, ma invata cum sa ma inalt spiritual si capat  un soi de linistite interioara.


Raducu...mami si tati traiesc doar pt tine. Speram ca intr-o buna zi sa cobori din nou la noi. Te iubim!

duminică, 26 mai 2013

Activităţile noastre din timpul liber

http://daruiestearipi.blogspot.ro/2013/05/planuri-de-viitor.html

www.viatafragila.ro

A trebuit să îmi găsesc un rost în viaţă, am simţit că trebuie să fac ceva palpabil cu viaţa mea de aceea m-am concentrat asupra acţiunilor caritabile împreună cu o altă mămică de ingeras. Bolile baieteilor noştri ne-au adus împreună şi ne-am unit durerea şi suferinta în ceea ce am conceput împreună, respectiv 'viatafragila' şi părţi ale Asociaţiei Dăruieşte aripi.
Sunt mulţumită că pot ajuta familiile care vin în urma noastră cu probleme similare şi nu de puţine ori am spus 'prezent' în lupta lor pt viaţa copiilor lor.
Le acordăm sprijin financiar şi moral necondiţionat şi le urmărim traseul luptei din umbră, dar de departe, am reuşit să îmi împlinesc dorinţa cea mai arzătoare: să implantam camere (catetere centrale) la copiii care necesită tratamente de lungă durata.
Dacă săptămâna trecută, joi, aveam prezentare cu personalul medical din Sf. Marie-Iasi, vineri deja suna medicul sef de pe ATI că luni, 27mai,  are un copilaş care necesită cameră implantabilă.
Ştiu că pot face mai mult pt acesti copii, ştiu că stă un pic şi în puterea mea să le alin suferinta, de aceea proiectul cu aceste camere încerc să-l promovez cât pot de mult.
Toţi banutii strânşi pt Raducu, vor merge în această direcţie caritabilă. Şi am ţinut să public aceste activităţi ale noastre din respect pt toţi cei care ne-au ajutat financiar şi sunt sigură că în sufletul vostru s-a strecurat un soi de bucurie si sentimente de bine, pt că acum ştiţi că indirect faceţi parteneriat cu noi în aceste ambiţioase proiecte.

E un mod de a ne mai alina durerea.
Şi astea toate din dragoste pt Raducu. Pt că prin astfel de acţiuni, el va rămâne veşnic viu!

Şi putem face toate astea pt că Raducu ne da forţa necesară.

Vă mulţumim şi vă vom tine la curent cu activităţile noastre!


duminică, 5 mai 2013

Sfintele Paşte la noi...

Am luat lumina sfântă împreună şi am împărţit-o în două...
Aşa sunt de acum înainte sărbătorile la noi...fără pic de bucurie ci doar cu durere, suferintă şi un gol imens în sufletele noastre.

luni, 8 aprilie 2013

In cautare de explicatii

Suferinta in sine nu este lipsita de sens. Ea determina o incordare duhovniceasca, chiar radicala. Aceasta este opi­nia psihologului austriac Victor Frankl, care a petrecut cativa ani intr-un lagar de concentrare fascist. Suferinta trupeasca (care este cel mai greu de suportat) nimiceste in primul rand imaginile denaturate despre viata si moarte, despre cei apropiati si cei straini. O boala grava, apropierea mortii constituie un examen moral. Ea poate sa ne impuna sa vedem altfel viata, sa ne dam seama de limitarea noastra, de tragismul existentei si sa se termine cu o schimbare morala.

Sfantul Teofan Zavoratul spune:
Pe patul de boala are loc treierisul: cu cat se va lovi mai mult, cu atat vor fi mai multe graunte si va fi mai mare cantitatea de cereale treierate. Dupa aceea grauntele trebuie macinate la o piatra de moara, iar din faina obtinuta se va face aluat. Aluatul va fi lasat sa dospeasca si, mai tarziu, va fi bagat in cuptor in forma de paine. Iar la urma, painea va fi pusa la masa lui Dumnezeu”.
 
 Copilul nu intelege sensul suferintei, insa cu timpul cantitatea acestei suferinte poate trece in calitate. Cateodata apare o situatie paradoxala: daca judecam omeneste, nu ne este clar cum poate un copil sa ajunga la mantuire cu ajutorul unei boli cronice. Aceasta nu inseamna insa ca el a suferit in zadar. Nu! Oricat de dureros ar fi, boala este trimisa ca prin ea copilul sa creasca sanatos din punct de vedere duhovnicesc si cu o personalitate puternica. Intr-adevar,
„omul se naste pentru a suferi; dupa cum scanteile se nasc pentru a merge in sus” (Iov 5, 7).

In cazuri exceptionale, Pronia dumnezeiasca il ia pe copil din aceasta lume inainte ca el sa fi avut timp sa savarseasca pacate grave. Daca omul nu va putea suporta greutatile vietii, nu se va cai si „va ceda” moral, moartea lui, desi tragica, este totusi unica solutie de a rezolva aceasta problema. Bineinteles ca Dumnezeu ia in consi­derare toate imprejurarile: trasaturile de caracter dobandite, conditia educatiei, rugaciunile celor apropiati. Conform pedagogiei dumnezeiesti, este mai bine ca sufletul sa ajunga inca din copilarie in rai, decat odata cu trecerea anilor sa ajunga in iad din cauza pacatelor.

Un pustnic il ruga fierbinte pe Dumnezeu ca sa-i descopere judecatile dumnezeiesti si a luat ca nevointa post aspru. Dar Dumnezeu nu-i descoperea ceea ce dorea el sa afle. Calugarul nu inceta sa se roage si, in sfarsit, Dumnezeu s-a milostivit de el. Intr-o zi, pustnicul a pornit la drum dorind sa ajunga la un calugar batran care locuia departe. Atunci i-a aparut in cale un inger in chip de calugar, care s-a oferit sa-i fie insotitor. Pustnicul s-a bucurat mult si astfel amandoi au purces la drum.
A doua zi, calatorii s-au oprit pentru un popas in casa unui crestin. El i-a primit cu multa bucurie si cu mare cinste, le-a spalat picioarele, le-a dat ceva sa manance si le-a pregatit patul pentru odihna. Dimineata, cand oaspetii sa pregateau sa purceada din nou la drum, stapanul casei i-a rugat sa-i binecuvanteze copilul. Insa ingerul, atingandu-l pe copil, i-a luat sufletul. De durere, tatal nu a putut rosti nici un cuvant, iar pustnicul, ingrozit, a iesit din casa. Dupa el a iesit si ingerul calugar.
Peste putin timp, pustnicul a intrebat:
„Cine esti? Diavol sau inger? De ce ai luat sufletul copilului?”
insotitorul i-a raspuns:
Daca acest copil ar fi ramas in viata, ar fi devenit un om foarte rau. Dar tatal lui este un barbat drept si placut lui Dumnezeu, pentru ca face mult bine celor din jurul lui. De aceea am luat sufletul copilului, ca acesta sa se mantuiasca impreuna cu tatal sau. Iata ce-ti spun, batrane! Intoarce-te in chilia ta si nu-ti mai framanta mintea, caci caile Domnului sunt necunoscute, de aceea sa nu ceri ca sa le afli. Nu-ti va folosi la nimic”.
 Durerea parintilor la moartea copilului este nemarginita. A cunoaste si a masura aceasta nemarginire este doar in puterea lui Dumnezeu:
„Caci Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Unul-Nascut L-a dat, ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (In. 3, 16).
„Caci pe El, Care n-a cunoscut pacatul, L-a facut pentru noi pacat, ca sa dobandim, intru El, dreptatea lui Dumnezeu” (II Cor. 5,21).
Nu avem dreptul sa judecam pe cineva. Cu toate acestea, cei care, dintr-o durere prea mare pentru copiii dece­dati, ajung pana la descurajare, deznadejde, disperare si chiar la blasfemie, pacatuiesc.

Bineinteles, nu vom spune ca orice copil care s-a imbolnavit sau a murit ar fi devenit neaparat un om rau sau un criminal. Aceasta nu e obligatoriu. Suferintele copiilor au si un alt sens duhovnicesc.
Apostolul Ioan povesteste cum Hristos, iesind din Templul de la Ierusalim,
„a vazut un om orb din nastere. Si ucenicii Lui L-au intrebat, zicand: invatatorule, cine a pacatuit, acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb? Iisus a raspuns: Nici el n-a pacatuit, nici parintii lui, ci ca sa se arate in el lucrarile lui Dumnezeu” (In. 9, 1-3).

  Prin bolile grave ale copiilor, Dumnezeu vrea sa-i intelepteasca si sa-i intoarca pe calea cea dreapta pe parintii lor. Copiii care sufera pentru indreptarea parintilor lor vor primi viata vesnica si vor fi izbaviti de iad.
Pruncii fara de vina sufera pentru ca prin moartea lor zadarnica (nevinovata – K.Z.) sa primeasca viata nestricacioasa, iar parintii sa se invredniceasca de pocainta adevarata”.
 
Acesta insa nu a fàcut nici un rau» (Lc. 23, 40-41)”.
Copiii primesc asupra lor nevointa muceniciei pentru ca Dumnezeu sa miluiasca intreaga lume. Ei poarta o cru­ce de insemnatate universala. Dumnezeu nu se bucura de suferintele lor, dar datorita lor adultii au timp sa se pocaiasca. Cu parere de rau, din cauza nepocaintei si a inteleptirii de sine, din obisnuinta de a nu se gandi la propriile pacate, oamenii nu simt aceasta. Chiar si suferinta unui copil nevinovat nu reuseste intotdeauna sa mahneasca si sa smereasca o inima egoista si impietrita.
Exista copiii trimisi. Ni se pare ca ei nu sunt din aceasta lume, ci sunt insemnati de sus. Prin viata lor scurta si moar­tea lor, ei il marturisesc pe Dumnezeu. Prezenta lor ne invata rabdarea si credinta, ne apropie de Dumnezeu. Pe alesii Sai El ii inzestreaza cu darnicie, cu har. Cand privim pozele acestor copii, vedem in privirea lor si in intreg chipul lor, o lumina launtrica si o pace sufleteasca. Despre acesti copii, in popor se spune: „Are o fata ca de inger. Nu va trai mult”.
Pe langa cazurile de imbolnavire a copiilor, luand in considerare misiunea lor, crestinismul afirma si altceva: Uneori, moartea este trimisa copilului pentru ca el si-a implinit pana la capat menirea sa pe pamant si este vrednic sa intre in imparatia Cerurilor.
Placut fiind lui Dumnezeu, Domnul i-a iubit si, fiindca traia intre pacatosi, l-a mutat de pe pamant. A fost rapit, ca rautatea sa nu-i schimbe mintea sa, inselaciunea sa nu-i amageasca sufletul… 

In romanul lui F. M. Dostoievski „Fratii Karamazov” intalnim un fragment asemanator. La staretul Zosima, al carui prototip este Cuviosul Ambrozie de la Optina, a venit o femeie. Inima ii era indurerata de moartea fiului ei de trei ani.
Uite ce e, maicuta, rosti staretul. A fost oda­ta, in vechime, un mare sfant, si sfantul asta a vazut intr-o zi in biserica o femeie ce-si jelea ca si tine pruncul – avusese si ea un singur odor si Dumnezeu, tot asa, il chemase la Dansul. «Au nu stii tu, oare, a dojenit-o sfantul, cat de cutezatori sunt pruncii care se infatiseaza la scaunul Atotputernicului? Nimeni in toata imparatia Cerurilor nu se incumeta ca ei: Tu, Doamne, graiesc ei, ne-ai daruit viata si nici n-am apucat bine sa deschidem ochii, ca ne-ai si luat-o inapoi. Si atata se roaga si cuteaza sa ceara fara sfiala, ca Dumnezeu le da numaidecat harul ingeresc. Asa ca, zice sfantul, bucura-te, femeie, nu mai plange in zadar, caci fatul tau se afla acum in gradina lui Dumnezeu, printre ingerii din cer».”
Dupa parerea staretului Paisie Aghioritul, copiii mici sunt asemenea sfintilor ingeri. Daca mor, ei ajung direct in rai si se roaga pentru rude si apropiati.
Parintii primesc o rasplata duhovniceasca pentru acesti ingerasi si, invers, daca, dupa ce creste copilul alege o cale gresita, atunci si parintii patimesc.
De chinurile de dupa moarte sunt scutiti si copiii nebotezati, morti intrauterin sau in frageda copilarie. 


Printre cauzele duhovnicesti ale bolii si mortii copilului vom mentiona inca trei.
Uneori, Cel de Sus cheama copilul la El ca sa mosteneasca Imparatia Cereasca si sa simta evlavia parintilor. O astfel de incercare se da numai oamenilor care s-au maturizat duhovniceste.
Dumnezeu i-a poruncit lui Avraam sa-l aduca pe singurul sau fiu, pe Isaac, ca ardere de tot. In ultima clipa, vazand credinta nestramutata si hotararea tatalui de a implini voia lui Dumnezeu, ingerul Domnului i-a spus:
Sa nu-ti ridici mana asupra copilului, nici sa-i faci vreun rau, caci acum cunosc ca te temi de Dumnezeu si pentru Mine nu ai crutat nici pe singurul tau fiu” (Fac. 22, 12).
Dupa aceea, EI l-a strigat a doua oara pe Avraam si a facut un legamant:
„… Te voi binecuvanta cu binecuvantarea Mea si voi inmulti foarte neamul tau, ca sa fie ca stelele cerului si ca nisipul de pe tarmul marii si va stapani neamul tau cetatile dusmanilor sai. Si se vor binecuvanta prin neamul tau toate popoarele pamantului, pentru ca ai ascultat glasul Meu (Fac. 22, 17- 18).
Dupa cum vedem, Biblia relateaza nu despre cruzimea si despotismul lui Dumnezeu, ci despre un examen duhovnicesc. EI a fost trimis de sus numai dupa ce Pronia a lucrat mult la sufletul lui. Rezistand incercarii, Avraam a primit fagaduinta ca va deveni tatal tuturor celor ce cred Intr-Unul Dumnezeu si ca din urmasii lui se va naste Mantuitorul lumii, Hristos.
Pentru a incerca rabdarea dreptului Iov si ca sa-l invredniceasca de cununa muceniceasca, Dumnezeu a ingaduit satanei ca sa-i omoare toti copiii (vezi Iov 1, 19). Nu este cu neputinta ca printre ei sa se aflat prunci si ado­lescenti. Vom mentiona ca Iov s-a rugat pentru copiii lui inca din timpul vietii lor (vezi lov 1, 4-5). Nu exista nici o indoiala ca sufletele lor se odihnesc in locasurile ceresti. La sfarsitul incercarii,
„Dumnezeu a binecuvantat sfarsitul vietii lui Iov mai bogat decat inceputul ei”. Dupa multe suferinte, sfantul a trait in bogatie pana la 140 de ani si a avut sapte fii si trei fiice. El i-a vazut pe fiii fiilor lui pana la al patrulea neam si a murit „batran si incarcat de zile” (Iov 42, 12-17).
De multe ori, moartea prematura a copilului se explica prin dorinta parintilor de a-l stapani intru totul. Acesti copii sunt conceputi si crescuti doar pentru niste scopuri interesate, din motive egoiste, ceea ce mai mult dauneaza copilului decat ii aduce folos.

 Copiii nevinovati mor de timpuriu pentru ca parintii lor nu sunt vrednici de ei. Masura acestei nevrednicii o determina Judecatorul Ceresc, Care cunoaste tainele inimii.
Nu demult a avut loc o intamplare despre care s-a vorbit mult in presa, dar, mai ales, in cadrul emisiunii stirilor de dimineata „Radio Rusia”, din 9 octombrie 2001. O femeie din Marea Britanie (numele ei nu era mentionat) a nascut un copil bolnav de leucemie. Pen­tru a-l vindeca, exista o singura solutie, si anume, transplantul unor anumite tesuturi. In plus, trebuia ales un donator biologic compatibil. In caz contrar, se intampla respingerea tesuturilor transplantate si pacientul moare.
Nefericita mama a plecat in Chicago si cu ajutorul insamantarii artificiale a ramas insarcinata cu al doilea co­pil, fratele mai mic al fiului ei. Medicii au folosit tesuturile embrionului in calitate de „piese de schimb” pentru bolnavul de leucemie. In Marea Britanie acest tratament este interzis. Rezultatul operatiei nu a fost mentionat.
Motivele mamei sunt de inteles. Daca ar fi fost posibil, fara sa mai stea mult pe ganduri, ar fi donat chiar ea pro­pria maduva a oaselor, numai pentru a-si salva copilul. Este o jertfire nobila. Mama a dorit sa faca bine, dar oare intr-adevar a facut bine? Este crestineste sa cumperi sanatatea copilului cu pretul vietii altui copil, sa-l transformi pe om, impotriva voii lui, in material de constructie pen­tru un alt organism?
Deseori, copiii se trezesc prizonieri ai faradelegilor adultilor. Toti suntem legati prin relatiile social-economice si suntem membri ai unui singur trup social. Imbolnavirea unui organ provoaca boala, iar uneori chiar si moartea intregului organism. Regele Solomon ne invata:
„Prin binecuvantarea oamenilor drepti cetatea merge inainte, iar prin gura celor nelegiuiti ajunge rui­na (Pilde 11, 11).




Un reportaj tulburator difuzat in cadrul emisiunii “In premiera”, despre miile de copii romani cu boli rare si cumplite, “copii eroi”, cum au fost ei numiti in emisiune, eroi impreuna cu parintii lor, copii si parinti chinuiti si rastigniti zilnic, ale caror suferinte teribile, dar si ale caror seninatate si demnitate sufleteasca ne coplesesc, ne mustra si ne rusineaza fara drept de apel.
Apoi un articol cu povestea unui copil grec foarte credincios, Marios, care a purtat, pana la 17 ani, o boala cumplita degenerativa, intr-o stare de pace plina de intelepciune, de bucurie matura si de recunostinta incredibile, ce nu pot fi explicate decat prin puterea sfintitoare a harului, care l-a inundat cu mangaierea Sa.
Aceste Golgote vii si cotidiene care se petrec astazi, langa noi, ne rusineaza si ne mustra cu putere, daca a mai ramas cel putin o farama de constiinta si de sensibilitate in noi, pe toti cei care, relativ sanatosi fiind si ducand o viata inca destul de linistita si de normala, ba unii chiar foarte confortabila si rasfatata, nu stim sa mai pretuim nimic, nu stim sau uitam foarte usor sa fim recunoscatori pentru tot ceea ce am primit.
Ceea ce nu stim sau uitam prea usor ne invata aceste imagini, care ne fac sa ne dam seama cat de ingrozitor de vinovati ne facem si noi, cu fiecare mic pacat pe care il savarsim sau cu fiecare mica placere egoista pe care ne-o ingaduim, pentru inca un cui nevazut batut in trupurile sfasiate, fragile si frante ale acestor suflete nevinovate si in cele ale parintilor care patimesc muceniceste impreuna cu ei.
Vazand aceste drame si incercand sa ne transpunem in locul celor care le traiesc, reusim, abia acum, sa desprindem putin din zgura care ne impietreste inimile si sa intelegem ca jertfa unor astfel de oameni si suferinta unor astfel de copii, precum si a tuturor fratilor nostri de pe pamant care sufera si se chinuie cum noi nu cutezam nici cu gandul sa ne inchipuim, nu ne mai poate lasa sa traim ca pana acum. Suntem datori, foarte datori, mult prea datori!
 
 
 
 
As vrea sa cred ca am inteles ceva...dar cand e vorba de propiul copil e greu te agati de aceste istorioare...si totusi caut raspunsuri...si totusi cred ca Raducu e unul dintre copiii trimisi...
 
Te iubesc, ingerasul meu! Mami si tati sunt langa tine chiar daca ne desparte spatiul si timpul.