duminică, 22 decembrie 2013

PRIMUL AN FARA TINE...

Draga Raducu,

as vrea sa-ti transmit ganduri frumoase dar mintea mea leviteaza si refuza cu incapatanare sa lege cateva randuri pt tine. De dimineata, am zacut cu capul plecat la capataiul tau si ma luptam din rasputeri sa nu vars o lacrima...nu am reusit...
E primul an fara tine, iar dupa el vor veni si ceilalti...iar daca timpul a trecut peste noi nu inseamna ca e mai usor, durerea e aceeasi, doar ca m-am obisnuit cu ea...

Ti-am impodobit un bradut acolo la tine...sa fie Craciunul nostru in trei...





Si pt ca nu am avut niciodata ocazia sa ti-o spunem, o facem acum: iti multumim ca am avut fericirea sa iti fim parinti, ca ai venit  in viata noastra si pt ca am invatat atat de multe lucruri de la tine; ca ne dai puterea de a merge mai departe, ca ai scos din noi tot ceea ce noi nu stiam ca detinem, pentru ca ne-ai ales, pentru toate acestea si nu numai, iti multumim. 
Anul trecut pe vremea asta, ne-ai transformat din parintii tai in parinti de ingeras...acum esti pretutindeni, esti ca cerul...liber si oriunde vrei tu sa fii. Si in fiecare dimineata privesc in sus, te vad si stiu ca oriunde m-as duce esti cu mine...pt ca esti ca cerul...peste tot!


Te iubim, Raducu.


Mami si tati.

miercuri, 11 decembrie 2013

DE ZIUA TA, RADUCU

        Astazi dimineata, de ziua lui aniversara, am primit un sms de la o buna prietena in care spune asa: "Raducu e fericit si vrea ca voi sa fiti la fel! Si, atentie, mai vrea ceva:nici o lacrima".
Am incercat sa tin cont de spusele ei pentru ca avea dreptate si tot atunci am realizat ca ma pot vindeca de tristetea care ma apasa. Va intrebati probabil cum...
        In scurt timp, se va implini un an de cand Raducu a vrut sa fie mai mult decat ceea ce era...era un copilas, a vrut sa fie apoi ingeras iar in tot acest timp nu am facut decat sa incerc sa inteleg ce ni s-a intamplat, care a fost misiunea lui, ce trebuie noi sa invatam din toate astea, sa traim cu durerea asta. Intr-o oarecare masura am bifat peste aceste obiective ca fiind realizate. Iar bifa finala, am facut-o astazi fiindca sms-ul bunei mele prietene m-a luminat. Ma uitam la telefon si ma gandeam de unde simteam ce simteam, apoi am facut conexiune cu un mesaj primit zilele trecute de la echipa medicala din Freiburg cand postasul ne-a adus o felicitare in care ne scria ca un vechi proverb irlandez spune ca : "Daca Dumnezeu ti-a dat asa greutati, inseamna ca ai pantofi puternici in picioare sa treci peste ele".
      Am concluzionat si mi-am dat seama ca am nevoie sa simt toata aceasta durere si am curajul sa ma las prada sentimentelor care ma incearca pentru ca...am puterea sa traiesc aceasta experienta. Dumnezeu mi-a dat-o, impreuna cu Raducu.
     Azi, de ziua lui, as mai putea spune doar ca Raducu m-a invatat atat de multe lucruri, dar nu m-a invatat cum sa traiesc fara el.


   PENTRU TINE, RADUCU, MAMI A COMPUS O POEZIE:

Azi, e ziua ta copile
Patru ani ai fi-mplinit
Si-o petrecere ca-n filme
Cu multi clovni ti-as fi facut.
    Baietei dar si fetite
    Toti la tine-ar fi venit
    In brate ca sa te stranga
    Sa iti dea un mic pupic
    Sa-ti ureze "La multi ani",
    Sanatate ca sa ai!
Un tort mare ai fi avut
In chip de Garfield l-as fi facut
Ornat cu lumanere
Ca sa sufli tu in ele.
     Bucuria mea-I desarta
     Caci tu nu mai esti acasa
     Plange sufletul in mine
     Ca mi-e tare dor de tine.
As fi vrut sa te privesc
Si la piept sa te strivesc
De atata dor si jale.
As fi vrut sa te ating,
In brate ca sa te strang,
Sa iti spun cat te iubesc,
Ca de dor eu ma topesc.
Tu, copilul meu cel scump,
Viata mea acum e scrum.
    Azi...e ziua ta copile
   Si chiar de nu esti aici,
   Stiu ca-n casa ta cea noua,
   Tu vei fi sarbatorit.
Dumnezeu nu va uita,
Ca azi este ziua ta.
Veti petrece impreuna
Cu copiii toti de mana,
Veti manca, juca, dansa,
Impreuna veti zbura,
Printre toti norii pufosi
Copii veseli si frumosi!
   Sus in cer e bucurie,
   Aici jos e...saracie.
   Asa-I viata fara tine
   Non-valoare..., amaraciune.
Azi...e ziua ta copile...
Fulgi de nea, stelute fine,
Tu cu ele-acum te joci.
E putin...dar ma alina
Acest gand ca tu esti bine.


Iar daca lacrimile ar putea inalta o scara,  amintirile o carare, as urca pana la tine si te-as aduce inapoi acasa. Dar pentru ca nu pot, ti-am inaltat in seara asta lampioane, ca lumina lor trimisa de noi toti, cei adunati pt tine, sa ajunga cat mai aproape de tine.

Sa petreci frumos alaturi de Doamne-Doamne si de ingerasi.

Mami si tati care te iubesc mult, mult de tot.



duminică, 10 noiembrie 2013

Impacare sufleteasca si spiritualitate

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR

Nimic nu laudă şi iubeşte atâta Dumnezeu ca sufletul blând, smerit şi recunoscător
Dacă vreţi să aflaţi de ce este necunoscut fiecăruia dintre noi sfârşitul vieţii sale şi de ce moartea vine pe neaşteptate, ca un fur noaptea, vă voi spune, considerând că e drept să se întâmple aşa. Aşadar dacă fiecare dintre noi şi-ar cunoaşte clipa morţii, nimeni nu s-ar îngriji să săvârşească fapte virtuoase cât trăieşte.
Cel ce are cu adevărat cugetul înţelept şi este călăuzit de nădejdea bunătăţilor viitoare, nici moartea  n-o consideră moarte. Adică dreptul, care umblă pe calea lui Dumnezeu şi în fiecare zi aşteaptă să intre în împărăţia Lui, nu se tulbură, nu se cutremură, nu se necăjeşte atunci când se află faţă în faţă cu moartea, adică, de pildă, când îi moare vreo rudă sau vreun prieten. Căci ştie că moartea, pentru cei care au trăit în virtute pe pământ, nu este decât trecerea într-o viaţă mai bună, călătorie într-un ţinut mai frumos, cale ce duce la încununare.
Vezi cum o rudă de-a ta a plecat din această lume? Nu te înspăimânta, nu jeli, nu-ţi zdrobi inima. Adună-ţi mintea, cercetează-ţi conştiinţa şi gândeşte-te că peste puţină vreme te va aştepta şi pe tine acelaşi sfârşit.
„Dar mortul”, îmi vei spune, „putrezeşte, se face ţărână”. Tocmai de aceea trebuie să te bucuri mai mult. Când cineva vrea să rezidească o casă, care s-a învechit şi e gata să se prăbuşească, după ce mai întâi îi scoate afară pe cei ce locuiesc într-însa, o dărâmă din temelii şi construieşte alta mai bună. Şi când se întâmplă asta, locuitorii ei nu se întristează pentru că au ieşit din casa veche, ci sunt mai mulţumiţi. Nu-i interesează, vezi bine, dărâmarea până la temelii, pe care o văd cu ochii lor, întrucât se gândesc la noua şi frumoasa clădire care se va rezidi, deşi încă n-o văd.
La fel face şi Dumnezeu. Când vine vremea ca trupul nostru să fie nimicit mai întâi scoate sufletul, care locuieşte într-însul, ca şi cum l-ar scoate dintr-o casă veche şi gata să se prăbuşească, pentru a-l aşeza iarăşi cu slavă şi mai mare în casa nouă, care se va clădi. Şi Adam, când a fost creat, n-a văzut că a fost plăsmuit din lut. Adică Dumnezeu n-a plăsmuit mai întâi sufletul, ca să nu vadă cum a fost făcut trupul. De aceea sufletul nu cunoştea slăbiciunea trupului. Însă când va fi învierea de obşte, atunci sufletul se va afla într-un nou trup, nestricăcios, şi nu în vechiul lui veşmânt de lut.
 Iată, de exemplu, când cineva se află la înmormântarea unui prieten de-al lui, se întoarce spre cel de lângă el şi-i spune cuvinte ca acestea: „Adevărat, cât de neputincioşi suntem! Cât de neînsemnată este viaţa noastră! Ce ni se întâmplă, oare, după moarte? Aşa trebuie să ne gândim şi să nu vorbim de rău, să nu nedreptăţim, să nu ţinem minte răul…”. Pare că vorbeşte cu atâta sinceritate, încât, în vreme ce îl asculţi, nu te îndoieşti că, chiar din clipa aceea, se va lepăda cu desăvârşire de răutatea lui şi va începe să trăiască în virtute. Dar vai, după înmormântare va uita şi de teama, şi de vorbele lui, şi va continua să trăiască în păcat, la fel ca înainte.
Şi chiar şi pe copilul tău dacă l-ar lua, de fapt nu-l ia pe copilul tău, ci o făptura de-a Lui.
Aşadar dacă noi nu aparţinem nouă înşine, cum ne vor aparţine nouă cele ce aparţin Aceluia? Dacă sufletul tău nu este al tău, cum sunt ai tăi banii pe care-i ai? Şi dacă nu sunt ai tăi, cum cheltuieşti fără rost sau fără cuviinţă ceea ce aparţine altuia? Nu zice: „Cheltuiesc banii mei, din banii mei mă distrez”; căci cheltuieşti şi te distrezi din cele străine. Şi le numesc străine, pentru că Dumnezeu le consideră ale Lui pe cele care ţi le-a dat, dacă nu le împarţi cu cei săraci. Doar atunci cele străine devin ale tale. Dacă le cheltuieşti pentru tine, atunci cele ale tale devin străine.
Nu vezi că trupurile noastre sunt slujite de mâini? Nu vezi că mâncarea este mestecată de gură, înainte de a merge în stomac?

„Dar l-am pierdut pe scumpul meu copil”, va spune poate cineva, „în care mi-am pus atâta nădejde”. Şi ce vrei să spui prin asta? Mulţumeşte-I lui Dumnezeu, Care ţi-a luat copilul, şi atunci nu vei fi mai prejos de Avraam, care l-a dus pe fiul său Isaac ca să-l jertfească, după porunca dumnezeiască. Aşa cum acela I l-a oferit lui Dumnezeu fără murmur pe nepreţuitul său fiu, aşa să-l oferi şi tu, şi nu vei lua răsplată mai mică. Nu plânge, nu suspina, nu cârti. Spune ce a spus şi fericitul Iov, când şi-a pierdut toţi copiii: „Domnul a dat, Domnul a luat; cum I-a plăcut Domnului, aşa s-a făcut; fie numele Domnului binecuvântat!” (Iov 1, 21).
Aşa a zis şi către femeia lui, prin aceste cuvinte care ne stârnesc admiraţia: „Dacă noi am primit din mâna Domnului pe cele bune, nu le vom primi şi pe cele rele?” (Iov 2, 10). Aşa să gândeşti şi tu, de vreme ce copilul tău n-a căzut în mâinile vrăjmaşului şi uneltitorului, ci s-a dus aproape de Dumnezeu, Care-i poartă de grijă mai mult ca tine şi Care cunoaşte interesul lui mai bine ca tine. Priveşte câţi copii care trăiesc acum au făcut din viaţa părinţilor lor un martiriu.
„Pe copiii buni nu-i vezi?”, mă vei întreba. Şi-ţi răspund. Îi văd şi pe ei, însă starea în care se află copilul tău este mai sigură decât a lor. Poate că acum sunt bine, însă sfârşitul lor este necunoscut. Ţie nu-ţi mai e teamă pentru copilul tău, ca nu cumva să păţească ceva sau nu cumva s-o ia pe un drum greşit. De aceea, îţi spun din nou, nu mai jeli. Să-L slăveşti doar pe Domnul, cum a făcut Iov.
„Şi cum să nu plâng”, vei spune, „nu vezi că nu mai sunt tată?” Ce cuvinte sunt acestea? Nu cumva ţi-ai pierdut copilul? Nu l-ai pierdut, ci poate că acum a devenit şi mai sigur al tău. N-ai încetat să fii tată. Acum eşti ceva mai mult – nu mai eşti tatăl unui copil muritor, ci al unei fiinţe nemuritoare! Să nu crezi că ţi-ai pierdut cu adevărat copilul pentru că nu mai este lângă tine. Aşa cum ar fi continuat să fie copilul tău dacă ar fi plecat într-o ţară îndepărtată, la fel şi acum, când a plecat spre cer. Văzând aşadar ochii lui închişi, gura amuţită şi trupul nemişcat, nu te gândi: „Gura aceasta nu va mai vorbi, ochii aceştia nu vor mai vedea, picioarele acestea nu vor mai umbla”.
Ci să te gândeşti: „Această gură va rosti cuvinte mai înţelepte, aceşti ochi vor vedea lucruri mai frumoase, aceste picioare vor umbla prin ceruri, acest trup va învia nestricăcios şi-l voi lua înapoi pe copilul meu mai strălucitor de cum a fost”.
„Dar nu ştiu unde s-a dus”, poate că-mi vei spune. Cum nu ştii? Fie că a trăit făcându-se plăcut lui Dumnezeu, fie că nu, este ştiut unde va merge. „Tocmai de aceea plâng”, îmi vei explica, „pentru că a plecat împovărat de păcate”. Dar şi dacă n-ar fi avut păcate, nu cumva n-ai fi plâns şi n-ai fi jelit? Acum te vaiţi către Dumnezeu şi-I spui: „De ce l-ai luat pe copilul meu plin de păcate?”. Atunci i-ai fi spus: „De ce ai luat un copil atât de bun?”. În ambele cazuri, însă, trebuie să te bucuri. Dacă copilul era păcătos, să te bucuri că a încetat să mai păcătuiască şi n-a adăugat o mai mare povară de răutate în sufletul său. De vreme ce n-ai putut să-l ajuţi cât trăia, pentru că n-a ascultat de poveţele tale, acum îl poţi ajuta; nu cu lacrimi şi jale, ci cu rugăciuni şi milostenii şi prescuri.






Incet dar sigur, am inceput sa ne preocupam mai indeaproape de randuiala sufletului nostru. Incepem sa vedem dincolo de aparente si sa cautam un sens in tot ceea ce facem si ce ni se intampla.
Cat despre durerea disparitiei unicului meu copil, celui mai brav barbatel din viata mea, pot sa spun doar atat: durerea e la fel de mare chiar daca timpul trece peste noi, nu e mai usor, nici mai bine, doar ne-am obisnuit cu ea si am invatat sa traim cu ea.
Iar astfel de articole, ma invata cum sa ma inalt spiritual si capat  un soi de linistite interioara.


Raducu...mami si tati traiesc doar pt tine. Speram ca intr-o buna zi sa cobori din nou la noi. Te iubim!

duminică, 26 mai 2013

Activităţile noastre din timpul liber

http://daruiestearipi.blogspot.ro/2013/05/planuri-de-viitor.html

www.viatafragila.ro

A trebuit să îmi găsesc un rost în viaţă, am simţit că trebuie să fac ceva palpabil cu viaţa mea de aceea m-am concentrat asupra acţiunilor caritabile împreună cu o altă mămică de ingeras. Bolile baieteilor noştri ne-au adus împreună şi ne-am unit durerea şi suferinta în ceea ce am conceput împreună, respectiv 'viatafragila' şi părţi ale Asociaţiei Dăruieşte aripi.
Sunt mulţumită că pot ajuta familiile care vin în urma noastră cu probleme similare şi nu de puţine ori am spus 'prezent' în lupta lor pt viaţa copiilor lor.
Le acordăm sprijin financiar şi moral necondiţionat şi le urmărim traseul luptei din umbră, dar de departe, am reuşit să îmi împlinesc dorinţa cea mai arzătoare: să implantam camere (catetere centrale) la copiii care necesită tratamente de lungă durata.
Dacă săptămâna trecută, joi, aveam prezentare cu personalul medical din Sf. Marie-Iasi, vineri deja suna medicul sef de pe ATI că luni, 27mai,  are un copilaş care necesită cameră implantabilă.
Ştiu că pot face mai mult pt acesti copii, ştiu că stă un pic şi în puterea mea să le alin suferinta, de aceea proiectul cu aceste camere încerc să-l promovez cât pot de mult.
Toţi banutii strânşi pt Raducu, vor merge în această direcţie caritabilă. Şi am ţinut să public aceste activităţi ale noastre din respect pt toţi cei care ne-au ajutat financiar şi sunt sigură că în sufletul vostru s-a strecurat un soi de bucurie si sentimente de bine, pt că acum ştiţi că indirect faceţi parteneriat cu noi în aceste ambiţioase proiecte.

E un mod de a ne mai alina durerea.
Şi astea toate din dragoste pt Raducu. Pt că prin astfel de acţiuni, el va rămâne veşnic viu!

Şi putem face toate astea pt că Raducu ne da forţa necesară.

Vă mulţumim şi vă vom tine la curent cu activităţile noastre!


duminică, 5 mai 2013

Sfintele Paşte la noi...

Am luat lumina sfântă împreună şi am împărţit-o în două...
Aşa sunt de acum înainte sărbătorile la noi...fără pic de bucurie ci doar cu durere, suferintă şi un gol imens în sufletele noastre.

luni, 8 aprilie 2013

In cautare de explicatii

Suferinta in sine nu este lipsita de sens. Ea determina o incordare duhovniceasca, chiar radicala. Aceasta este opi­nia psihologului austriac Victor Frankl, care a petrecut cativa ani intr-un lagar de concentrare fascist. Suferinta trupeasca (care este cel mai greu de suportat) nimiceste in primul rand imaginile denaturate despre viata si moarte, despre cei apropiati si cei straini. O boala grava, apropierea mortii constituie un examen moral. Ea poate sa ne impuna sa vedem altfel viata, sa ne dam seama de limitarea noastra, de tragismul existentei si sa se termine cu o schimbare morala.

Sfantul Teofan Zavoratul spune:
Pe patul de boala are loc treierisul: cu cat se va lovi mai mult, cu atat vor fi mai multe graunte si va fi mai mare cantitatea de cereale treierate. Dupa aceea grauntele trebuie macinate la o piatra de moara, iar din faina obtinuta se va face aluat. Aluatul va fi lasat sa dospeasca si, mai tarziu, va fi bagat in cuptor in forma de paine. Iar la urma, painea va fi pusa la masa lui Dumnezeu”.
 
 Copilul nu intelege sensul suferintei, insa cu timpul cantitatea acestei suferinte poate trece in calitate. Cateodata apare o situatie paradoxala: daca judecam omeneste, nu ne este clar cum poate un copil sa ajunga la mantuire cu ajutorul unei boli cronice. Aceasta nu inseamna insa ca el a suferit in zadar. Nu! Oricat de dureros ar fi, boala este trimisa ca prin ea copilul sa creasca sanatos din punct de vedere duhovnicesc si cu o personalitate puternica. Intr-adevar,
„omul se naste pentru a suferi; dupa cum scanteile se nasc pentru a merge in sus” (Iov 5, 7).

In cazuri exceptionale, Pronia dumnezeiasca il ia pe copil din aceasta lume inainte ca el sa fi avut timp sa savarseasca pacate grave. Daca omul nu va putea suporta greutatile vietii, nu se va cai si „va ceda” moral, moartea lui, desi tragica, este totusi unica solutie de a rezolva aceasta problema. Bineinteles ca Dumnezeu ia in consi­derare toate imprejurarile: trasaturile de caracter dobandite, conditia educatiei, rugaciunile celor apropiati. Conform pedagogiei dumnezeiesti, este mai bine ca sufletul sa ajunga inca din copilarie in rai, decat odata cu trecerea anilor sa ajunga in iad din cauza pacatelor.

Un pustnic il ruga fierbinte pe Dumnezeu ca sa-i descopere judecatile dumnezeiesti si a luat ca nevointa post aspru. Dar Dumnezeu nu-i descoperea ceea ce dorea el sa afle. Calugarul nu inceta sa se roage si, in sfarsit, Dumnezeu s-a milostivit de el. Intr-o zi, pustnicul a pornit la drum dorind sa ajunga la un calugar batran care locuia departe. Atunci i-a aparut in cale un inger in chip de calugar, care s-a oferit sa-i fie insotitor. Pustnicul s-a bucurat mult si astfel amandoi au purces la drum.
A doua zi, calatorii s-au oprit pentru un popas in casa unui crestin. El i-a primit cu multa bucurie si cu mare cinste, le-a spalat picioarele, le-a dat ceva sa manance si le-a pregatit patul pentru odihna. Dimineata, cand oaspetii sa pregateau sa purceada din nou la drum, stapanul casei i-a rugat sa-i binecuvanteze copilul. Insa ingerul, atingandu-l pe copil, i-a luat sufletul. De durere, tatal nu a putut rosti nici un cuvant, iar pustnicul, ingrozit, a iesit din casa. Dupa el a iesit si ingerul calugar.
Peste putin timp, pustnicul a intrebat:
„Cine esti? Diavol sau inger? De ce ai luat sufletul copilului?”
insotitorul i-a raspuns:
Daca acest copil ar fi ramas in viata, ar fi devenit un om foarte rau. Dar tatal lui este un barbat drept si placut lui Dumnezeu, pentru ca face mult bine celor din jurul lui. De aceea am luat sufletul copilului, ca acesta sa se mantuiasca impreuna cu tatal sau. Iata ce-ti spun, batrane! Intoarce-te in chilia ta si nu-ti mai framanta mintea, caci caile Domnului sunt necunoscute, de aceea sa nu ceri ca sa le afli. Nu-ti va folosi la nimic”.
 Durerea parintilor la moartea copilului este nemarginita. A cunoaste si a masura aceasta nemarginire este doar in puterea lui Dumnezeu:
„Caci Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Unul-Nascut L-a dat, ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (In. 3, 16).
„Caci pe El, Care n-a cunoscut pacatul, L-a facut pentru noi pacat, ca sa dobandim, intru El, dreptatea lui Dumnezeu” (II Cor. 5,21).
Nu avem dreptul sa judecam pe cineva. Cu toate acestea, cei care, dintr-o durere prea mare pentru copiii dece­dati, ajung pana la descurajare, deznadejde, disperare si chiar la blasfemie, pacatuiesc.

Bineinteles, nu vom spune ca orice copil care s-a imbolnavit sau a murit ar fi devenit neaparat un om rau sau un criminal. Aceasta nu e obligatoriu. Suferintele copiilor au si un alt sens duhovnicesc.
Apostolul Ioan povesteste cum Hristos, iesind din Templul de la Ierusalim,
„a vazut un om orb din nastere. Si ucenicii Lui L-au intrebat, zicand: invatatorule, cine a pacatuit, acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb? Iisus a raspuns: Nici el n-a pacatuit, nici parintii lui, ci ca sa se arate in el lucrarile lui Dumnezeu” (In. 9, 1-3).

  Prin bolile grave ale copiilor, Dumnezeu vrea sa-i intelepteasca si sa-i intoarca pe calea cea dreapta pe parintii lor. Copiii care sufera pentru indreptarea parintilor lor vor primi viata vesnica si vor fi izbaviti de iad.
Pruncii fara de vina sufera pentru ca prin moartea lor zadarnica (nevinovata – K.Z.) sa primeasca viata nestricacioasa, iar parintii sa se invredniceasca de pocainta adevarata”.
 
Acesta insa nu a fàcut nici un rau» (Lc. 23, 40-41)”.
Copiii primesc asupra lor nevointa muceniciei pentru ca Dumnezeu sa miluiasca intreaga lume. Ei poarta o cru­ce de insemnatate universala. Dumnezeu nu se bucura de suferintele lor, dar datorita lor adultii au timp sa se pocaiasca. Cu parere de rau, din cauza nepocaintei si a inteleptirii de sine, din obisnuinta de a nu se gandi la propriile pacate, oamenii nu simt aceasta. Chiar si suferinta unui copil nevinovat nu reuseste intotdeauna sa mahneasca si sa smereasca o inima egoista si impietrita.
Exista copiii trimisi. Ni se pare ca ei nu sunt din aceasta lume, ci sunt insemnati de sus. Prin viata lor scurta si moar­tea lor, ei il marturisesc pe Dumnezeu. Prezenta lor ne invata rabdarea si credinta, ne apropie de Dumnezeu. Pe alesii Sai El ii inzestreaza cu darnicie, cu har. Cand privim pozele acestor copii, vedem in privirea lor si in intreg chipul lor, o lumina launtrica si o pace sufleteasca. Despre acesti copii, in popor se spune: „Are o fata ca de inger. Nu va trai mult”.
Pe langa cazurile de imbolnavire a copiilor, luand in considerare misiunea lor, crestinismul afirma si altceva: Uneori, moartea este trimisa copilului pentru ca el si-a implinit pana la capat menirea sa pe pamant si este vrednic sa intre in imparatia Cerurilor.
Placut fiind lui Dumnezeu, Domnul i-a iubit si, fiindca traia intre pacatosi, l-a mutat de pe pamant. A fost rapit, ca rautatea sa nu-i schimbe mintea sa, inselaciunea sa nu-i amageasca sufletul… 

In romanul lui F. M. Dostoievski „Fratii Karamazov” intalnim un fragment asemanator. La staretul Zosima, al carui prototip este Cuviosul Ambrozie de la Optina, a venit o femeie. Inima ii era indurerata de moartea fiului ei de trei ani.
Uite ce e, maicuta, rosti staretul. A fost oda­ta, in vechime, un mare sfant, si sfantul asta a vazut intr-o zi in biserica o femeie ce-si jelea ca si tine pruncul – avusese si ea un singur odor si Dumnezeu, tot asa, il chemase la Dansul. «Au nu stii tu, oare, a dojenit-o sfantul, cat de cutezatori sunt pruncii care se infatiseaza la scaunul Atotputernicului? Nimeni in toata imparatia Cerurilor nu se incumeta ca ei: Tu, Doamne, graiesc ei, ne-ai daruit viata si nici n-am apucat bine sa deschidem ochii, ca ne-ai si luat-o inapoi. Si atata se roaga si cuteaza sa ceara fara sfiala, ca Dumnezeu le da numaidecat harul ingeresc. Asa ca, zice sfantul, bucura-te, femeie, nu mai plange in zadar, caci fatul tau se afla acum in gradina lui Dumnezeu, printre ingerii din cer».”
Dupa parerea staretului Paisie Aghioritul, copiii mici sunt asemenea sfintilor ingeri. Daca mor, ei ajung direct in rai si se roaga pentru rude si apropiati.
Parintii primesc o rasplata duhovniceasca pentru acesti ingerasi si, invers, daca, dupa ce creste copilul alege o cale gresita, atunci si parintii patimesc.
De chinurile de dupa moarte sunt scutiti si copiii nebotezati, morti intrauterin sau in frageda copilarie. 


Printre cauzele duhovnicesti ale bolii si mortii copilului vom mentiona inca trei.
Uneori, Cel de Sus cheama copilul la El ca sa mosteneasca Imparatia Cereasca si sa simta evlavia parintilor. O astfel de incercare se da numai oamenilor care s-au maturizat duhovniceste.
Dumnezeu i-a poruncit lui Avraam sa-l aduca pe singurul sau fiu, pe Isaac, ca ardere de tot. In ultima clipa, vazand credinta nestramutata si hotararea tatalui de a implini voia lui Dumnezeu, ingerul Domnului i-a spus:
Sa nu-ti ridici mana asupra copilului, nici sa-i faci vreun rau, caci acum cunosc ca te temi de Dumnezeu si pentru Mine nu ai crutat nici pe singurul tau fiu” (Fac. 22, 12).
Dupa aceea, EI l-a strigat a doua oara pe Avraam si a facut un legamant:
„… Te voi binecuvanta cu binecuvantarea Mea si voi inmulti foarte neamul tau, ca sa fie ca stelele cerului si ca nisipul de pe tarmul marii si va stapani neamul tau cetatile dusmanilor sai. Si se vor binecuvanta prin neamul tau toate popoarele pamantului, pentru ca ai ascultat glasul Meu (Fac. 22, 17- 18).
Dupa cum vedem, Biblia relateaza nu despre cruzimea si despotismul lui Dumnezeu, ci despre un examen duhovnicesc. EI a fost trimis de sus numai dupa ce Pronia a lucrat mult la sufletul lui. Rezistand incercarii, Avraam a primit fagaduinta ca va deveni tatal tuturor celor ce cred Intr-Unul Dumnezeu si ca din urmasii lui se va naste Mantuitorul lumii, Hristos.
Pentru a incerca rabdarea dreptului Iov si ca sa-l invredniceasca de cununa muceniceasca, Dumnezeu a ingaduit satanei ca sa-i omoare toti copiii (vezi Iov 1, 19). Nu este cu neputinta ca printre ei sa se aflat prunci si ado­lescenti. Vom mentiona ca Iov s-a rugat pentru copiii lui inca din timpul vietii lor (vezi lov 1, 4-5). Nu exista nici o indoiala ca sufletele lor se odihnesc in locasurile ceresti. La sfarsitul incercarii,
„Dumnezeu a binecuvantat sfarsitul vietii lui Iov mai bogat decat inceputul ei”. Dupa multe suferinte, sfantul a trait in bogatie pana la 140 de ani si a avut sapte fii si trei fiice. El i-a vazut pe fiii fiilor lui pana la al patrulea neam si a murit „batran si incarcat de zile” (Iov 42, 12-17).
De multe ori, moartea prematura a copilului se explica prin dorinta parintilor de a-l stapani intru totul. Acesti copii sunt conceputi si crescuti doar pentru niste scopuri interesate, din motive egoiste, ceea ce mai mult dauneaza copilului decat ii aduce folos.

 Copiii nevinovati mor de timpuriu pentru ca parintii lor nu sunt vrednici de ei. Masura acestei nevrednicii o determina Judecatorul Ceresc, Care cunoaste tainele inimii.
Nu demult a avut loc o intamplare despre care s-a vorbit mult in presa, dar, mai ales, in cadrul emisiunii stirilor de dimineata „Radio Rusia”, din 9 octombrie 2001. O femeie din Marea Britanie (numele ei nu era mentionat) a nascut un copil bolnav de leucemie. Pen­tru a-l vindeca, exista o singura solutie, si anume, transplantul unor anumite tesuturi. In plus, trebuia ales un donator biologic compatibil. In caz contrar, se intampla respingerea tesuturilor transplantate si pacientul moare.
Nefericita mama a plecat in Chicago si cu ajutorul insamantarii artificiale a ramas insarcinata cu al doilea co­pil, fratele mai mic al fiului ei. Medicii au folosit tesuturile embrionului in calitate de „piese de schimb” pentru bolnavul de leucemie. In Marea Britanie acest tratament este interzis. Rezultatul operatiei nu a fost mentionat.
Motivele mamei sunt de inteles. Daca ar fi fost posibil, fara sa mai stea mult pe ganduri, ar fi donat chiar ea pro­pria maduva a oaselor, numai pentru a-si salva copilul. Este o jertfire nobila. Mama a dorit sa faca bine, dar oare intr-adevar a facut bine? Este crestineste sa cumperi sanatatea copilului cu pretul vietii altui copil, sa-l transformi pe om, impotriva voii lui, in material de constructie pen­tru un alt organism?
Deseori, copiii se trezesc prizonieri ai faradelegilor adultilor. Toti suntem legati prin relatiile social-economice si suntem membri ai unui singur trup social. Imbolnavirea unui organ provoaca boala, iar uneori chiar si moartea intregului organism. Regele Solomon ne invata:
„Prin binecuvantarea oamenilor drepti cetatea merge inainte, iar prin gura celor nelegiuiti ajunge rui­na (Pilde 11, 11).




Un reportaj tulburator difuzat in cadrul emisiunii “In premiera”, despre miile de copii romani cu boli rare si cumplite, “copii eroi”, cum au fost ei numiti in emisiune, eroi impreuna cu parintii lor, copii si parinti chinuiti si rastigniti zilnic, ale caror suferinte teribile, dar si ale caror seninatate si demnitate sufleteasca ne coplesesc, ne mustra si ne rusineaza fara drept de apel.
Apoi un articol cu povestea unui copil grec foarte credincios, Marios, care a purtat, pana la 17 ani, o boala cumplita degenerativa, intr-o stare de pace plina de intelepciune, de bucurie matura si de recunostinta incredibile, ce nu pot fi explicate decat prin puterea sfintitoare a harului, care l-a inundat cu mangaierea Sa.
Aceste Golgote vii si cotidiene care se petrec astazi, langa noi, ne rusineaza si ne mustra cu putere, daca a mai ramas cel putin o farama de constiinta si de sensibilitate in noi, pe toti cei care, relativ sanatosi fiind si ducand o viata inca destul de linistita si de normala, ba unii chiar foarte confortabila si rasfatata, nu stim sa mai pretuim nimic, nu stim sau uitam foarte usor sa fim recunoscatori pentru tot ceea ce am primit.
Ceea ce nu stim sau uitam prea usor ne invata aceste imagini, care ne fac sa ne dam seama cat de ingrozitor de vinovati ne facem si noi, cu fiecare mic pacat pe care il savarsim sau cu fiecare mica placere egoista pe care ne-o ingaduim, pentru inca un cui nevazut batut in trupurile sfasiate, fragile si frante ale acestor suflete nevinovate si in cele ale parintilor care patimesc muceniceste impreuna cu ei.
Vazand aceste drame si incercand sa ne transpunem in locul celor care le traiesc, reusim, abia acum, sa desprindem putin din zgura care ne impietreste inimile si sa intelegem ca jertfa unor astfel de oameni si suferinta unor astfel de copii, precum si a tuturor fratilor nostri de pe pamant care sufera si se chinuie cum noi nu cutezam nici cu gandul sa ne inchipuim, nu ne mai poate lasa sa traim ca pana acum. Suntem datori, foarte datori, mult prea datori!
 
 
 
 
As vrea sa cred ca am inteles ceva...dar cand e vorba de propiul copil e greu te agati de aceste istorioare...si totusi caut raspunsuri...si totusi cred ca Raducu e unul dintre copiii trimisi...
 
Te iubesc, ingerasul meu! Mami si tati sunt langa tine chiar daca ne desparte spatiul si timpul.

marți, 12 februarie 2013

Ganduri adunate de la voi...


  1.  " Buna, Alice. cred ca sufar de depresie plang mereu. azi am vazut filmuletul si iar am plans toata ziua. ma gandesc mereu la voi si la drama voastra. de scris eu asi fi facut-o mai des, de fiecare data cand citeam, dar imi era teama. ma gandesc ca nimic nu va consoleaza de asta nu scriu mai multe (acum sunt in concediu de maternitate si am timp sa ma gandec la multe). plang cand ma uit la copii mei de frica si imi e nu stiu cum sa mai postez poze cu copii mei pe facebook cand stiu voi prin ce treceti. verific mereu blog-ul sa vad ce mai faceti, cum va simtiti. vad ca sunteti foarte puternici, bravo. si am citit ce ai postat de Ioan Gura de Aur, cred ca are dreptate ar trebui sa vedem si din alta perspectiva lucrurile si daca asta te ajuta foarte bine.du-te la servici, fa multe activitati sa te solicite, chiar daca tot timpul te gandesti acolo, poate pentru o clipa mai uiti de durera ta. eu sunt sigura ca veti avea mai multi copii dupa drama asta si toti
sanatosi. nu va pierdeti speranta. va pup si tinem legatura
Andreea Marin "

2. Alina Frank
     Draga Alice, se zice ca timpul vindeca toate ranile, eu stiu ca pentru rana asta nu ajunge o viata de om sa se vindece. Ma gindesc foarte mult la voi si va doresc multa putere si tarie sa treceti peste incercarea asta. Va pup cu drag.
    Alina Frank  Ma gindesc foarte mult la voi si la Raducu, la filmulet am inceput sa ma uit dar a trebuit sa intrerup n-am mai vazut nimic de lacrimi, m-a intristat foarte, foarte tare. Va pup cu drag si va doresc in continuare multa putere.
 
3.  Anina Mitschailow
     dear alice,
i don't know what to say...i'm crying and i can't find the right words, because there are no words for something like this...
i can't believe that he isn't alive anymore...i remember the time together in one room....his big eyes...radu sitting on the toilet playing with his tablet....moments that i will never forget! i can't understand why!
i'm praying for you every day. i can't even imagine how big the pain has to be...i hope some day it will not hurt you so much...
we'll never forget him!
you're always on my mind and i wish i could to send you strength to go through this hard time or to take a little bit of the pain from both of you...
   Anina Mitschailow 
  i can't understand this too...but now you have to live without him, you have to learn to keep him and his smile (because he smiled every day) in your hearts...i'm sure he wants you to live as normal as it is possible...and he surely don't wants to see his mommy crying all the time from above.
i pray for you every day...you're always on our minds.
big hug from us too..
 
4. Michael Knöbel Reisle
    it´s so hard for us to understand what´s happend. we missing you and radu at freiburg. we have a picture on the table at home and the candle is burning every day. big hug for you and maricel
   dear alice and maricel, the video is so moving ... tears running down our face! still not a day goes by where we do not think of you and radu. marie asked today by radu and ran with "backabuschi" in the room around ...
as sad as it is .... be life in pictures to see ... it also conjures up a small smile on the face.
somewhere over the rainbow ... an angel lives on in our hearts! big hug-tanja, michael and marie ♥
 
5. Margareta Coteata
    Cele scrise mai jos le-am pus pe calculator acum o saptamana, o saptamana in care nu am incetat a ma gandi la voi si la Raducu, fie-i sufletul liber de orice remuscare, suspin, mahnire!
Draga Alice si Draga Maricel,
Simt nevoia sa va scriu intrucat durerea voastra rascoleste si durerea amortita a familiei mele si stiu ca atunci cand pierdem pe cineva drag, durerea si mai mare este dupa inmormantare.
Stiu ca un an ati fost curajosi, ati fost intre deznadejde si speranta, intre haos si incertitudine, insa in acest an, dragilor ati luptat, nu v-ati lasat doborati de durerea voastra ca parinti, ci ati facut omenescul posibil ca Raducu sa nu aiba durere. Ati plans si nu ati plans pe cat de mult va durea, intrucat trebuia sa fiti puternici pentru Raducu (erau sarcini reale de organizare, de documentare, de comunicare, de ingrijire si de ascunderea oricarei umbre de tristete de dragul puiului drag). Acum puteti plange, dragii luii parinti! Insa va rog, nu lasati durerea sa va doboare, fiti mai puternici decat ati fost chiar sic and il aveati in brate, iar el era chinuit fizic de boala!
Draga Alice, cand ai scris despre “fericirea lor” si “fericirea ta”, m-am reintors in anii in care alergam pe zapada bucurandu-ma ca pot alerga; sora mea abia putea merge. Dupa ani de zile ma doare disparitia ei si parca mai mult ma doare si suferinta pe care a avut-o pana sa se stinga.
Si cred, dragi parinti de ingeras, ca durerea mea este infima fata de durerea voastra, caci voua v-a plecat in ceata ingerasilor pruncul vostru drag.
Stiu, draga Alice, ca la orice operatie, la orice sedinta de terapie a trebuit sa fii lucida, puternica pentru a-l ajuta pe Raducu sa-si revina, acum probabil si acele amintiri te revasesc, insa te implor, nu le lasa sa te zdruncine!
Stiu ca fiecare hainuta si fiecare jucarie va vor aduce aminte nu doar de bucuria si chipul sau zambitor lui, ci si de fiecare episod dureros din acest an si mai ales de lipsa lui, stiu ca dorul si nevoia de-a-l avea fizic printre voi sunt mistuitoare, insa, asa cum cineva scria pe blog, Raducu v-ar fi vrut zambitori, dragii lui parinti, senini.
La pomeniri- praznice se spune “sa traiti, sa-l pomeniti”! Va rog asa sa faceti! Sa fiti puternici acum, sa luptati si cu deznadejdea despartirii fizice de Raducu, asa cum ati luptat cu boala lui.
O doamna profesoara draga mie, care de cativa ani se lupta cu cancerul de san, are in birou un citat "Da-mi, Doamne, seninatate/puterea ca sa accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curaj ca sa schimb lucrurile pe care le pot schimba si intelepciune ca sa fac diferenta intre ele" (Reinhold Niebuhr), probabil nu de putine ori l-ati citi sau auzit…Si mesajul e mult prea rational pentru inima zdrobita a unei mame, stiu…dar Alice, te rog, de cate ori simti ca durerea te sugruma, adu-ti aminte de chipul lui dragalas din poza in care umbla prin casa in boxeri, adu-ti aminte chipul de copil poznas zglobiu, asa inchipuie-ti-l, te rog, ca te priveste si ca nu ar putea suporta chipul mamei sale trist si plans. Te rog!
Stiu ca aveti nevoie de clipe in care sa-l plangeti linistiti, insa, dragilor, durerea e prea mare, va rog evitati sa ramaneti singuri pentru ore in sir sau zile.
Tu, Alice sau tu, Maricel, vei fi mai puternica/puternic avand grija de celalalt! Si parintilor vostri trebuie sa le fie foarte greu, fiti si cu ei mai des impreuna, ei isi vor “controla” durerea de dragul vostru, iar voi de dragul lor. Stiu, suna a strategie, a “management” de emotii, insa celor indurerati ne este mai usor impreuna.
Am citit ce a scris Andra Rotaru… Copii au o putere extraordinara de a intelege lumea in felul lor.
 Ati luptat, dragilor, cu boala, cu sisteme, va implor luptati si cu durerea, alinati-va inimile simtind spiritul lui Raducu aproape de voi!
INIMI PUTERNICE, DRAGI PARINTI DE INGERASI!
SI IERTATI-MI, VA ROG, ACEST LUNG MESAJ CARE VA INTRISTEAZA!
Margareta Coteata
p.s. Acel vis al fetitei de 8 ani ne-a adus o mangaiere, am considerat ca asa Dumnezeu ne-a transmis ca sora mea e in pace sufleteasca, asa poate si micutul David, ne aduce de la Dumnezeu o confirmare Raducu e un inger care se joaca acum in alta lume, cum spunea Pisculescu, in lumea din care toti am venit si-n care toti vom ajunge (sper eu)!
Margareta Coteata
Dragii mei, de cate ori am citit postarile de pe blog, de cate ori am scris un rand la postarile blogului, am avut mereu si indoiala de a posta, gandindu-ma ca o vorba de-a mea poate adanci rana voastra. iertati-ma, caci iata v-am intristat si mai mult.
Ranile acestea pe suflet nu trec niciodata, nici nu trebuie sa treaca jalea, dorul, doar ca trebuie sa ne adaptam, sa traim cu ele.
Personal, nu consider ca vreo dogma religioasa are o „explicatie” pentru suferinta ingerasilor pamanteni, caci micutii copii sunt ingerasi. Sa ma iertati, insa nu cred in pacatele de peste 7 generatii si altele. Cred ca Dumnezeu are o alta „lege”, in raport cu aceasta schimbandu-ne vietile intr-un fel sau altul si sper ca intr-o existenta ulterioara – in Raiul cu mii de luminite, spiritul meu sa ajunga a intelege de ce asa s-au intamplat lucrurile pe Pamant, sper ca in universul asta sa ma regasesc cu sufletele celor dragi care acum imi sunt aproape aici si a celor dragi care s-au dus spre stele. Cred ca orice fapta buna ne apropie de Dumnezeu, cred ca ajutarea celor in nevoie ne dau si forta de a merge mai departe, cred ca Dumnezeu va asigura un echilibru pentru sufletele noastre aici si dincolo. Aproape fiecare religie l-a facut pe om mai bun, insa niciuna nu explica/ nu sustine/ nu da sens acestor rapiri a sufletelor de copil si chinurilor prin care trec atatia copii sau atatia oameni buni. Cred in ingeri si sper ca sufletele noastre sa aiba o transformare prin trecerea spre stele, astfel incat sa nu fie incarcate de regrete si durere, de trairile suferinde pamantesti sper. Cred in valorile crestinismului si in puterea exemplului lui Isus Hristos! „esti aici, pe Pamant, fa-ti treaba! Lupta sa traiesti, e datoria ta pentru viata data aici...” Cumva are dreptate, nu stim de ce am venit pe lume, insa daca tot suntem aici, atunci sa ne traim viata cu durere, cu incantare pentru ceea ce e frumos, cu duiosie, cu blandete si in armonie cu cei pe care Dumnezeu ni i-a lasat apropiati – parinti, frati, prieteni, copii... Nu e simplu, insa cum ai scris si tu Alice „viata e foarte scurta”, nu stiu ce izvor de putere sa gasiti acum.
Nu stati singuri, asta e primul meu gand pentru voi! Nu e sfat, e rugaminte, caci stiu ca deznadejdea ne poate cuprinde cand suntem singuri, antrenati-va si-n alte activitati care sa solicite mintea voastra astfel incat sa nu lasati loc durerii care oricum este in inima.Va rog sa urmariti un interviu luat de Eugenia Voda (emisiunea Profesionistii- TVR1) unei mame care a avut un destin dur si a mers mai departe: http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiuni/diverse/lavinia-bacanu-piso
Dragi parinti ai lui Raducu, luati din forta acestei femei, traiti sa-l pomeniti pe Raducu, stiti ca omenescul posibil a fost facut, ati luptat pentru vindecarea trupului sau, luptati, va rog si pentru seninatatea sufletului sau, pentru eliberarea de regret, de suspin, va rog.Speram, insa nu stim daca sufletele lor nu resimt durerea noastra, eu sper din inima sa nu existe acest "transfer" de durere, de tristete.  Inimi puternice voua si lui Raducu suflet liber de regret, de durere!
Margareta Coteata
Draga Alice,
Nu am intelepciunea sau ce o fi acea caracteristica ce -ti da seninatatea de a te desprinde de lumea fizica, reala, pamanteana, de a accepta ca nu poti imbratisa puternic pe cel pierdut... Sunt cu voi in gand si ma rog sa fiti puternici... In ani probabil Raducu va fi visul frumos, cel mai "viu" vis al unei fiinte. Tot ce e gingas pe lumea aceasta va va conecta la visul Raducu, stiu ca e foarte greu si poate nu stiu indeajuns. Poate toti suntem cate un vis! Am vizionat filmul "pay it forward" recomandat de Anda (http://vimeo.com/39922360) si candva sa-l vedeti si voi... Ne poate "alina" in anumite momente, acel mesaj de pay it forward...
Inimi puternice, dragii mei!
Va multumesc de pozele frumosului de poveste copil Raducu!
 

 
 
 
 
6. Birsan Adriana
  imi pare tare rau pentru pierderea voastra. imi este foarte greu si sa va scriu un mesaj de alinare. ma uit la pozele cu ingerasul vostru si nu ma pot opri din plans. nici nu pot sa-mi imaginez durerea prin care treceti. va doresc din suflet sa va dea DUMNEZEU putere si sa va aline suferinta!!!
 
7. Savulescu Cerasella Maria
    Ne gandim mereu la tine, am aprins lumanare ptr Raducu, sa,i fie lumina si liniste....fara dureri, inconjurat de toate gandurile noastre bune.... te pupam...
 
8. Vasile Bogdana
    Stiu..nu a fost corect din partea mea de a nu da un semn..dar sa stii ca eu am urmarit tot ceea ce scriaio si scrii in continuare pe blog si eram si sunt cu sufletul si mintea langa tine...nu te-am parasit o secunda..dar parca itit invadam intimitatea si lumea in care voi forfotati....si mi se pareau inutile niste sfaturi si incurajari care erau de acum plictisitaore. Nu ma justific nici nu judec si privesc situatia ca si cum ar fi fost a mea.....si in continuare fac acelasi lucru, dar acum nu m-am putut stapani sa iti zic acest lucru. Nu stiu daca este sau nu momentul potrivit, dar asta am simtit si asta am facut.
Te pup si iti doresc multa putere sa treci peste momentul critic si totul sa devina niste amintiri frumoase din care sa te hranesti cu energie si putere sa mergi mai deprate.
La multi ani si sanatate tutor care te inconjoara! D-zeu sa il aiba in grija pe Raducu si sunt sigura ca o sa te vegheze si o sa fie intotdeauna cu tine!
 
9. Teofana Iacob
   Sincere condoleante! Ca multi altii, am aflat cu durere in suflet de pierderea suferita..nici nu am cuvinte...Dumnezeu sa-l aiba in paza...iar voua sa va dea putere...cu inima, suntem alaturi de voi...
 
10. Filip Corneliu
  Dumnezeu sa l odihneasca in pace.... Ce sa zic, ce ii mai greu decat sa iti pierzi propiul copil.....Am ramas fara cuvinte si fiti tari ...usor a spune....toate cuvintele din lumea aceasta nu ar putea descrie ceea ce s a intamplat dar fiti siguri ca Raducu s a dus intr un loc cu liniste si fara durere. .........Cu greu imi pot stapani lacrimile. La revedere.
 
11. Filip Mihaela
   Of Dumnezeule...incerc sa scriu cateva cuvinte, sa ma adun si plang .....plang.......si nu stiu decat ca Doare, doare, doare asa de tare ca imi vine in hohote sa urlu..
Stiu ca nimic din ce va spun unii si altii nu pot sa va aduca ingerasul inapoi....dar macar cu sufletul va suntem alaturi,chiar de suntem la sute de km distanta.
Nici nu am crezut ca ati putea trece prin asa mare necaz...sunt si eu mama si nu e durere mai mare decat cea de parinte care isi pierde copilul...
Sa va dea Dumnezeu puterea si taria sa rezistati de dragul si de dorul ingerasului vostru stiind ca poate acolo sus ii va fi mai bine...si ca de data asta nu va mai avea el dureri, chiar daca durerile sufletesti mari incep pentru voi .
Dumnezeu sa-l aiba in paza si amintiti-va doar de toate clipele frumoase care le-ati trait impreuna in scurta lui viata .
Din Timisoara familia Filip Mihaela &Corneliu
 
12. Cristina Dinca
   Cu siguranta te intrebi de ce...am gasit un articol aici care spune ca:Exista copiii trimisi. Ni se pare ca ei nu sunt din aceasta lume, ci sunt insemnati de sus. Prin viata lor scurta si moar­tea lor, ei il marturisesc pe Dumnezeu. Prezenta lor ne invata rabdarea si credinta, ne apropie de Dumnezeu. Pe alesii Sai El ii inzestreaza cu darnicie, cu har. Cand privim pozele acestor copii, vedem in privirea lor si in intreg chipul lor, o lumina launtrica si o pace sufleteasca. Despre acesti copii, in popor se spune: „Are o fata ca de inger. Nu va trai mult”.
Pe langa cazurile de imbolnavire a copiilor, luand in considerare misiunea lor, crestinismul afirma si altceva: Uneori, moartea este trimisa copilului pentru ca el si-a implinit pana la capat menirea sa pe pamant si este vrednic sa intre in imparatia Cerurilor(.http://www.razbointrucuvant.ro/2011/07/16/suferintele-copiilor-si-caile-lui-dumnezeu/)

13. Ramona Si Andrei Nicu
    Nici nu vrreau sa ma gandesc ce e in sufletul tau acum....daca mai este ceva de fapt....
Sper doar sa iti poti gasi linistea candva,cumva....
Sunt inca socata si eu si nu pot gandi prea mult...nici nu mai am la ce...
As vrea sa fiu langa tine..dar nu ar mai ajuta cu nimic,nu?
Dumnezeu sa aiba grija de el....ca de iertat..ce sa ii ierte ingerasului asta?????????????????????
 
 
 
 
 Va multumim tuturor celor care ne-ati trimis gandurile si incurajarile voastre dar si celor care se gandesc la noi si nu au curajul sa ne scrie. Curaj! Doar prin si cu voi incepem sa ne ridicam si noi de la pamant!

Alice si Maricel 

                  sâmbătă, 9 februarie 2013

                  In memoriam Raducu



                  Raducu ne apartine in intregime! Daca ar fi acum langa noi, am transforma orice clipa intr-un secol, n-am pierde nici una macar, am dramui cu zgarcenie fiecare minut, pentru a nu irosi nimic zadarnic!
                  Am incercat sa compactam in filmuletul de mai jos ce a insemnat viata pentru el...ce a insemnat prezenta lui pe pamant, intre noi pe parcursul celor trei ani...iar prima melodie din fundal era melodia lui preferata de la un anisor, ii fredona refrenul..., sa fi fost un prim semn oare? Da, Raducu, mami si tati stiu ca acum esti "undeva dincolo de curcubeu"!
                  Ne este tare dor de tine si te vom iubi mereu!





                  sâmbătă, 12 ianuarie 2013

                  La întâmplare...

                  A fi un înger pe pamant
                  E ca şi cum nu aş trăi nicicând
                  În lumea asta mică, care
                  Traiesc cu toţii la-întâmplare.
                         Acum, m-am dus şi nu mai sunt
                         Nu mi-a plăcut pe-acest pamant,
                         Unde e clar că fiecare
                         Trăieşte viaţa la-întâmplare.
                  M-am dus în ceruri, în abis
                  Unde nimic nu este trist
                  Şi sunt cu toţi copii care,
                  Nu au plecat la-întâmplare.
                         Destinul meu,deşi-a fost trist
                         A fost de la-nceput precis:
                         Să am cu mine o misiune
                         Din care-aproape fiecare
                         Ar trebui ca să înveţe
                         Că viaţa-i DAR, nu întâmplare...
                  Iar pentru mine acest DAR
                  Mi-a fost luat cu mare har
                  De TATAL nostru cel ceresc
                  Aproape fără să clipesc,
                  Ducandu-mă în altă CASĂ
                  Unde e viaţă veşnică, aleasă.
                          Lăsând în urma mea durere
                          Fără să ştiu că pe pământ
                          Absenţa doare...eu nu mai sunt!
                          Şi fără pic de alinare
                          Mi-am lăsat părinţii, care,
                          Nu mai au lacrimi să mă plângă.
                  Te rog, mamica mea cea dragă,
                  Chiar de nu sunt pe-acest pamant
                  Să nu mă plângi
                  Căci ştii...mă doare
                  Şi niciodată n-o să alungi
                  Acea tristeţe ce-am lăsat
                  În urma mea când am plecat.
                           Te rog, mamica mea, nu mai ofta
                            Căci doare fiece lacrimă de-a ta!

                  Mesaj de la Raducu prin mami...

                  Alice.

                  miercuri, 2 ianuarie 2013

                  Cuvinte ajutatoare

                  Dragii nostri,

                  Eu m-am tot gandit cum sa va scriu despre lucrurile la care ma tot gandesc de cand a plecat Radu al vostru. M-am tot intrebat daca e sau nu un moment bun sa va scriu, daca e bine sau nu sa va impartasesc gandurile mele acum sau mai tarziu... Daca e moral sau nu sa va scriu... Iar apoi m-am decis ca daca e din inima e moral... si atunci va scriu...

                  Va marturisesc ca m-am gadit la voi doi mai mult decat as fi crezut... De la distanta ai tendinta de a simplifica lucrurile si daca voi cadea in pacatul asta va rog sa ma iertati de la inceput...

                  Exista o postare pe blogul vostru in care e scris „exista copii trimisi...”. De la postarea asta mi-am adus aminte de o carte in care erau descrise viziunile unui calugar ortodox cipriot. In multele sale povestiri la un moment dat se povesteste ca ingerii isi aleg viata pamanteasca pentru ca isi doresc o anume misiune si isi aleg parintii prin care isi pot indeplini respectiva misiune. Ideea de baza este ca ne alegem parintii si inca cu un scop precis. E lucrul la care m-am gandit atunci cand am auzit ca Radu s-a intors inapoi in Cer: ca si-a incheiat misiunea. Acum... voi stiti cum erati inainte de el, inainte de boala lui, inainte de a se intoarce el... care era relatia voastra cu sine, cu celalalt, cu familia, cu toti cei cu care relationati... ce a schimbat in fiecare din voi, in modul vostru de gandire, de simtire si in relatiile voastre... Care a fost misiunea lui indeplinita...

                  Exista un film ca o alegorie la ce v-am povestit... si care parca reasaza si si da alte intelesuri si povestii voastre impreuna cu Radu – „Pay it forward”.

                  Ma iertati daca am venit prea repede cu aceste cuvinte...

                  Acum doar plangeti... apoi intelegeti... si apoi „pay it forward”...

                  Cu multa compasiune,

                  Anda, Karlsruhe

                  marți, 1 ianuarie 2013

                  La cumpăna dintre ani

                  La cumpăna dintre ani mi-ar fi plăcut să îmi strang copilul în braţe, să îi sărut obrajorii catifelati, să îi şoptesc la ureche cât de mult îl iubesc şi ce îmi doresc pt el, să îi cer iertare pt tot ce nu am făcut sau ce am făcut şi nu i-a plăcut şi în cele din urmă să îi mulţumesc pt tot ce mi-a dăruit.
                  Dar...cumpăna dintre ani mi-a adâncit durerea...copilul meu e prea departe acum ca să pot ajunge la el si să-i şoptesc toate astea. Bucuria vieţii mele, fericirea adevărată, împlinirile sufletesti  au dispărut pt că toate astea pentru mine erau sumarizate într-un singur cuvânt, nume..,RADUCU. Odată cu el mi-am îngropat şi viitorul.

                  Bucuraţi-vă de ceea ce sunteţi, de ceea ce aveţi, de tot ce vă înconjoară, fără să vă doriţi mai mult...simplitatea e cea care dă esenţa 'vieţii. Şi...iubiti-vă că viaţa intradevar e scurtă. Am învăţat asta de la Raducu, nu e doar o simplă sintagma folosită ca un panaceu.
                  La mulţi ani tuturor şi vă mulţumim că încă ne sunteţi alături.

                  Mami şi tati lui Raducu.